Epilog

In sfarsit a dat Domnu` si am reusit sa termin de scris si epilogul dupa multe promisiuni :( Imi pare rau pt asta , si sper ca mai sunteti pe aici pentru a-mi lasa vreun comm cu parerea voastra .

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rebeca POV :

Nuu!!!! De ce el ? de ce el ? Eu trebuia sa mor , nu el ! imi spuneam intruna in gand. Mi se rupea inima in mine, iar plansetele mele se mai domolira putin. Trebuia sa lupt, sa scap si sa inving. Pentru Eric. Pentru parintii mei .

 Am continuat sa alergam , pana ce zidurile institutului se vedeau in fata noastra. In spatele nostru nu se mai auzea nimic, semn ca scapasem de animale. Cu rasuflarea taiata , toti am ajuns pana langa gardul electric de sarma.

Bill se apleca in fata noasta, si cu o ustensila pe care au nu am vazut-o, taie o gaura in gard, intratat cat sa putem intra  noi.

-         Pana aici mi-a fost misiunea , spuse el soptit, privindu-ne pe fiecare in parte. De aici, sunteti pe cont propriu, aspuse el.

Noi am aprobat din cap , iar Julliette se strecura prima prin gaura din gard, fiind urmata de Luke. Iar cand sa ma alec si eu , Bill ma stranse de mana, oprindu-ma. Mi-am intors privirea spre el , intrebatoare.

-         Vroiam sa-ti spun sa ai grija, ii spuse el, privind-o blnad. Si eu am fost acolo, si e un loc teribil pentru toti . Pana la urma, cotoroanta va scapa de fiecare copil, pana va ramane doar cel mai puternic.Trebuie sa o anihilati pentru a nu mai face rau nimanui. Asculta-ma cu atentie. Nici un adult din casa aceea nu este de incredere si sa nu asculti cumva prostiile lor. Vor incerca sa va insele prin trucuri murdare.

-         Dar tu cum ai scapat ? intreb eu curioasa.

-         E o poveste prea lunga , pe care poate o vei afla intr-o zo, insa nu acum. Dute , dute repede si salveaza-i pe toti ceilalti. Si nu uita ca puterea e in tine. Nu trebuie decat sa o controlezi., spuse bill si ma impinse prin gaura.

Prietenii mei ma ajutara sa ma ridic si m-au condus spre usa din spate. Se pare ca in timpul in care eu vorbisem cu Bill, ei se descurcasera de minune cu descuierea usii .

  Am intrat toti trei tiptil , in cea mai mare liniste. Am ajuns la bucatarie, unde Luke a intrat nestighetit, de parca inca mai locuia aici, sub pretextul ca i se facuse foame de la atata furisat.

 Si eu si Julliette ne-am dat ochii peste cap si cand aproape sa intram dupa el si sa-l taram afara, am auzit rasete. Ne-am privit ingrijorate si am dat buzna in bucatarie , unde Luke radea cu prietenii lui.

Cand am intrat , toti au inceput sa-si dea coate si sa rada , iar eu m-am uitat intrebatoare la Luke, care se rusinase . Oh, te rod, sper ca nu...

-         Ce credeti ca faceti aici ? replica o vice groasa din spatele nostru , iar noi ne-am intors ingroziti , uitandu-ne la Andre care era postat in fata usii cu mainile in solduri , privindu-ne de nervos.

Totul a decurs in doar cateva clipe, timp in care Julliette l-a ridicat in aer cu puterea mintii , iar unul dintre baieti s-a postat inaintea lui si, intinzand mana spre el, ceva s-a intamplat, caci Andre a lesinat.

Julliette l-a lasat sa cada la pamant relativ usor , fara a-l rani, iar eu ma uitam ingrozita , cand la el, cand la ceilalti.

-Nu-ti fa griji, e doar lesinat, imi spuse Julliette vazandu-mi privirea ingrijorata. Marcus are o putere... eh, e mai complicat de explicat si nu prea avem timp, asa ca, o lasam pe alta data, bine?

Eu am incuviintat inca ingrozita insa m-am lasat trasa de Julliette de acolo , uitandu-ma la Andre pana ce m-a scos din camera .

-         Si acum ? intreba unul din baieti.

-         Mergem la cauza tuturor problemelor ! raspunse Jullietta pe un ton de “ evident “ , in timp ce baietii s-au pus pe chicotit.

M-am intors spre ei uitandu-ma mirata de izbucnirea lor, si vazandu-l pe Luke cum le arunca priviri mortale.

- Ce naiba e cu voi ? izbucni si Julliette dintr-o data.

-Potoliti-va odata ! replica si Luke , inca tintuindu-i cu privirea pe toti .

- O, ia uitati-va cum ii ia apararea ! spuse Marcus pe o voce de copilas , timp in care toti cailalti au inceput sa rada .

- Nu avem timp de hliziturile voastre , orice vi s-ar parea amuzant , asa ca incatati odata si sa mergem ! spuse Julliette

De aceasta data , baietii au ascultat-o si ne-au urmat , insa nu fara a mai chicoti inabusit , si a-si da coate unul altuia .

Ok, aici se petrecea ceva de care eu nu ma prinsesem , mi se pare . Insa nu mai aveam putearea de a-mi ingadui sa ma mai gandesc la asta , ci eram mai degraba stresata de ce va urma . Intalnirea cu D-na Menson ma ingrozea la culme.

 Am urcat cu totii scarile , si cu fiecare pas pe care il faceam , stomacul meu se strangea , iar palmele incepeau sa-mi transpire , avand totodata mainile reci ca gheata .

In sfarsit ajunsesem in fata biroului ei, insa niciunul dintre noi nu avea curajul sa deschida usa . Cu totii ne priveam cu tristete , simtind tensiunea in aer. Am luat o gura mare de aer, si  fara sa mai spun nimic , am deschis usa cu putere , lasand-o sa se loveasca de perete . Cand am intrat , am privit cu uimire la biroul gol.

-         Nu e ! am spus eu socata dar si usurata pe de o parte .

-         Vedem si noi asta ! spuse Marcus , intrand in urma mea , impreuna cu ceilati .

-         Asta inseamna ca e posibil sa fi stiut ca venim, spuse si Luke.

-         Atunci , ce ne facem ? intreaba si Julliette.

-         Ce ne intrebi pe noi ? spuse un alt tip, revoltat .

-         Nu va intrebam pe voi fraierilor ! rabufni si Julliette , astfel ca in cateva clipe conversatia se transforma intr-un haos total , toti vorbin in acelasi timp , contrazicandu-se , in timp ce mie imi bubuia capul de durere .

Nu mai puteam suporta harmalaia aceea . Pur si simplu ma enervau la culme .

-         Taceeeeti! Am tipat eu la ei . Incetati odata cu toata vorbaria asta inutila ! Nici nu pot sa gandesc de voi ! Ma scoateti din minti , nu mai rezist! Continuam eu sa tip la el, si spre surprindearea mea , s-au potolit , nemaiscotand niciun sunet.

-         Scuze R. , spuse Luke.

-         Mda, ne-a cam luat valul, spuse remuscata Julliette .

-         In fine. Numai sa va reveniti odata pentru ca , daca a-ti uitat cumva , suntem in mare pericol. O ceata de monstri e pe urmele noastre , Eric cel mai probail e mort , iar vrajitoarea asta de Menson a disparut ! Cred ca imi ajung toate problemele si fara a va suporta scancetele voastre , am spus suparata simtind cum mi se umezesc ploapele, dar strangand puternic din ele sa nu le las sa evadeze.

-         Imi pare rau , R. , schiar ne-am purtat ca niste aiuriti , spuse Julliette venind langa mine si strandandu-ma cu o mana pe dupa umeri. Trebuie sa te linistesti o secunda  , anunta ea.

-         Nu ,  mi-e mai bine acum, am mintit ,  tragand cu putere aer in piept , incercand sa-mi recapat calmul. Trebuie sa mergem dupa ea , spun dupa o clipa .

-         Stim, spuse Luke. Si o vom face . Impreuna , alaturi de tine , spuse el zambindu-mi cu caldura .

-         Da ! aproba si Julliette.

Si uitandu-ma la figurile zambitoare ale prietenilor din jurul meu, mi-am dat seama de un lucru. Ca indiferent care va fi deznodamantul, stiu sigur ca macar am alaturi de mine niste prieteni adevarati .

-         Haideti! Spuse Marcus . Pana nu ne scapa ! ne avertiza el  aratand spre fereastra dinspre curtea din spatele cladirii.

Cu totii am privit in directia indicata , iar apoi , pornind pe scari in jos .

-         Grabiti-va ! striga unul dintre tipi.

Simteam adrenalina pulsandu-mi prin vene , auzindu-mi pulsul inimii in urechi , alergand cu toate fortele mele , incercand sa tin pasul cu ceilalti .

In sfarsit am reusi sa iesim pe usa  imensa de la intrare , inconjurand cladirea . Era ciudat faptul ca nu am mai vazut pe nimeni in afara de baieti . Insa nu aveam timp acum de meditat, caci curtea din spate ni se intindea in fata . Oprindu-ne pe loc pentru a urmari scena din fata noastra , am ramas muti de uimire.

  Toata scoala , era aliniata atat de exact , de parca elevii erau niste soldati inrolati in armata . Ciudat era faptul ca stateau atat de drepti , si asezati atat de exact , incat pareau niste statui. In fata lor , Directoarea Menson ii privea cu viclenie , uitandu-se la fiecare in parte . Atat in stanga , cat si in dreapta ei, stateau toti adultii pe care i-am vazut vreodata in acea institutie, zambindu-si unii altora, multumiti.

 Discursul Directoarei incepu , cu o voce patrunzatoare si taioasa , rasunand in aer.

-         Dragii mei elevi . Iata ca in sfarsit asteptarea voastra a luat sfarsit . V-am promis o viata mai buna , si am de gand sa ma tin de promisiune. Sunteti niste copii talentati , si nu este corect sa stati ascunsi intr-o cladire ce Exteriorul o crede un ospiciu !

-         Exteriorul? Intreb eu soptit , inca privind-o, desi ea nu ne putea vedea acum.

-         Adica lumea care nu are puteri , ma lamuri Luke.

-         Acum, copii mei veti lua ce este al vostru. Veti obtine puterea si tot ce meritati. Voi sunteti cei puternici, iar Exteriorul ar trebui sa se teama de voi si nu invers. Ani de-a lungul v-ati antrenat din greu , iar acum a venit vremea sa va luati rasplata . Veti fi stapanii lumii, domnind alaturi de mine ! spuse  directoarea triunfatoarea , inaltandu-si barbia in fata si zambind superior.

-         Nu si daca avem noi un cuvant de spus! Am spus eu , iesind din ascunzatoarea , urmata de prietenii mei.

-         Rebeca ? Ce cauti tu aici ? spuse directoarea , contrariata.

-         Dar ce s-a intamplat ? De ce sunteti asa de alba la fata ? Aratati de parca ati fi vazut o stafie ! spuse Luke.

-         Si ca sa-ti raspund la intrebare , am venit sa cer explicatii ! spun eu.

-         Dar...dar ... se balbaia directoarea.

-         Dar ce ? Te surprinde faptul ca e inca in viata ? Asta dupa ce ai dat-o monstrilor acelora sa o sacrifice ca pe un porc de Craciun ? striga Julliette furioasa .

-         Ce ? Copii ati inteles totul gresit ! spuse directoarea incercand sa dea inapoi , aparandu-se .

-         Ei nu mai spune! Atunci inseamna ca poti explica? Intreb eu.

-         Eu ... eu doar ... Dar nu mai apuca sa spuna nimic ca o si lua la goana in directia opusa .

Toata lumea se uita mirata , de la unii la altii , auzindu-se cum susotesc . Noi am pornit in fuga dupa ea , lasand murmurile martorilor in urma noastra . Directoarea Mensen se apropria de masina ei cu pasi rapizi. Era prea departe pentru a reusi sa o ajungem la timp, si urma sa scape. Insa , ca printr-o minune , cineva se napusti peste ea , doborand-o la pamant si imobilizand-o. Cand au ajuns cu totii , cu rasuflarea intretaiata langa ei , abia m-am putut strecura prin spatele lor , incercand sa-mi fac loc in fata , pentru a vedea ce anume se petrecuse acolo. Si mare mi-a fost surpriza cand eroul nostru nu era altul decat Eric al meu . Si da , stiu ca e al meu , orice ar zice altcineva . Statea peste directoare , zambind smechereste , cum avea el obiceiul.

-         Eric ! am tipat eu sarind in bratele lui si aproape daramandu-l de pe directoare .

-         Ohoho ! R. mai incet putin , rase Eric , dar strangandu-ma si el cu mana sa libera .

-         Ce ma bucur ca esti aici ! ii spun eu cu lacrimi in ochi, uitandu-ma la el.

-         Intotdeuna voi fin, spuse el stergandu-mi lacrimile, si zambindu-mi cu caldura.

Din spatele nostru se auzira la unison sunete de “ ahh.. “ iar noi ne-am intors , devenind deodata constienti de toata lumea ce ne urmarea. Am rosit , zambind, departandu-ma de Eric.

-         Si deci, cum ai reusit sa ajungi aici la timpul potrivit? Si intreg ? intreba Marcus de aceasta data .

-         Pai, am cam asteptat momentul potrivit oentru a interveni, iar de scapat, e o poveste lunga . Acum avem alte prioritati de care trebuie sa ne ocupam , spuse el uitandu-se la directoare , care se zbatea , sub greutatea genunchiului lui Eric cu care a imobilizat-o, incercand sa se elibereze, insa fara succes.

-         Ca tot veni vorba... , spuse Luke, privind in jos.

-         Chiar asa , spun eu incruntandu-ma la directoarea menson. Imi sunteti datoare cu o explicatie ! spun eu. De ce ati vrut sa ma omorati?

-         Nu am vrut sa te omor, spuse ea , oftand enervata. Am facut ce era mai bine pentru institutie . Acei montri au venit la mine , cerandu-te pe tine, iar in schimb ne lasau instituia in pace . Era un schimb profitabil, pierdand un singur elev in detrimentul intregii institutii, sfarsi ea.

-         Si te-ai gandit ca mai bine o trimiti la moarte pe prietena mea , decat sa lupti sa o salvezi? Spuse nervoasa Julliette.

-         A fost alegerea cea mai buna ! spuse directoarea nervoasa.

-         Si ce facem cu ea ? intreba Marcus.

-         Am putea-o preda politiei ? intreba Luke.

-         Pe bune ? Si ce vor spune oare ? intreba Julliette.

-         Hei, am spus si eu, nu am dat in cap ! se apara Luke.

-         Bine, copii, nu va mai certati ! am intervenit eu.

-         Mda, ar trebui sa ne concentram , spuse si Eric.

O clipa de neatentie , si Directoarea menson reusi sa se elibereze si sa fuga , urcandu-se in masina ei, plecand in tromba.

- Nu se poate ! am strigat noi uitandu-ne la masina ce se departa.

Insa un minut mai tarziu, masina fu aruncata de pe sosea , rostogolindu-se in lacul de pe margine, si scufundandu-se.  Toata lumea a icnit de uimire.Uitandu-ne atent , la cel ce provocase accidentul, l-am vazut pe acel monstru care ma tinuse sechestrata.

 Din padurea din spatele sau, au inceput sa coboare, rand pe rand tot mai multi monstri, privindu-ne cu ura , si intreptandu-se spre noi. Aratau foarte furiosi, cu balele curgandu-le printre dintii imensi si ascutiti.

Cu totii am inceput sa ne dam in spate, cu pasi sovaielnici.

-         R. ce ne facem , sopti Julliette, inghitind in sec.

Eric era acum langa mine, tinandu-ma strans cu o mana, langa pieptul sau.

Din spate , am auzit cum ceilalti copii veneau in fuga , si le-am putut auzi sunetele de mirare la vederea monstrilor.

-Nu-ti fa griji, R. , te aparam noi , spuse Marcus indreptandu-se spre grup si pregatindu-i de lupta ( credeam eu). Lupta mea , mi-am spus cu tristete.

-Nu-ti fa griji, fiindca nu va fi nevoie , spuse Eric dintr-o data, iar toti ochii s-au indreptat spre el.

- Ce vrei sa spui?intreba Marcus.

-Adica , nu va fi nevoie de nici o lupta, fiindca singura arma ce ne poate apara sta chiar aici, spuse el strangandu-mi umerii delicat.

- Eu? Intreb ingrozita.

- Chiar tu! Spuse Eric.

- Nu ...eu nici nu stiu ce sa ... nu! Am spus eu categoric.

- Gandeste-te , Rebeca, spuse Eric intorcandu-ma cu fata spre el, pentru a ma putea privi in ochi. Doar tu ai puterea de-ai opri. Trebuie doar sa ai incredere in tine.

- Dar nu stiu cum...

- Sss... linisteste-te . Stiu ca vei reusi . Eu am incredere in tine, spuse Eric.

- Si eu ! spuse Jullietta dintr-o data.

- Si eu ! spuse Luke.

- Si eu ! incepura cu totii sa aclame.

- Poti sa o faci ! spuse Eric , sarutandu-ma usor pe buze si zambindu-mi incurajator.

Am luat aer in piept, zambind la randul meu.

-         Pot sa fac asta ! Pot sa o fac ! imi repetam, intorcandu-me cu fata spre monstrii ce erau infricosatoar de aproape de mine si prietenii mei.

-         Gandeste-te la prietenii tei ! imi sopteam. Poti sa o faci ! Esti puternica !mama , te rog dami putere ! am soptit privind spre cer.

Monstrii maraiau, fiorosi, continuand sa se aproprie, cand glasul meu  rasuna cu putere.

-         Opriti-va! Am strigat la ei, incercand sa par demna de respect. Prin puterea mostenita de la mama mea , cea care v-a fost stapana , va ordon sa va opriti! Am strigat, iar , spre surprinderea mea, monstrii chiar s-au oprit.

-         Incepand din acest moment , imi revendic dreptul de a fi stapana voastra , acceptandu-mi menirea. Aceea de a va fi conducatoare , am spus cu putere.

Toti monstrii, pareau uimiti, si si-au plecat capul in semn de respect.

-         Aratati supunere fata de noua voastra stapana ! striga Eric, zambind

Atunci, toti monstrii au ingenunchiat cu capetele plecate.

-         Ai reusit R. ! Esti o eroina ! striga Julliette luandu-ma intr-o inbratisare , in timp ce toata lumea izbucena in urale.

Si , acestea fiind spuse urmeaza ....

Sfarsit !........... sau, nu?

Rebeca se afla in fata semineului in care ardeau doi busteni, tinand in maini o cana cu ciocolata calda, si zambind la baiatul ce o tinea in brate. Langa ei, Jullietta si Luke se giugiuleau, sarutandu-se din cand in cand, iar in partea opusa lor, Marcus cu o alta fata , stand inbratisati si vorbind inflacarati , zambind dulce unul la celalalt.

 Ne aflam tot in institut, caci aceasta era casa noastra. Insa multe lucruri se schimbasera de la inceput. Acum, aveam alt director, si anume pe Bill , care mai nou isi gasise o mare iubire in doamna Lafoure, profesoara de engleza, numai ca ea nu stia asta , inca .

 Lucrurile se mai calmasera putin, si acum, nu mai erau cursuri ce se bazau nuami pe monstri sau alte ciudatenii , si pe antrenamentele intensive, ci se poate spune ca putea fi confundat foarte usor cu un liceu normal. Numai ca aici nu prea era nimeni normal, as zice.

-         Hei, Eric, poti face ceva cu facul ala ? s-a facut cam frig , striga Marcus.

-         da , insa mai trebuie sa puna cineva un lemn , insa sunt cam ocupat ca sa ma ridic , spuse el , uitandu-se la mine zambind.

-         Ma ocup eu de asta , anunta Julliette intinzandu-si mana si , facand lemnul sa leviteze cateva minute , il lasa sa cada in semineu.

Eric se apleca putin in fata si trimitand cateva scabtei prin aer, reusi sa aprinda focul, facandu-l sa arda cu o flacara mai mare.

Partea buna a lucrurilor era ca invatase ca nu trebuia sa se ascunda sau sa creada ca nu o sa-l mai iubesc pentru ca are asemenea puteri.  Pentru ca era deosebit, la fel ca noi toti , dealtfel. Si de-a lungul vietii am invatat ca ceva diferit nu inseamna neaparat ceva  rau. Ba dincontra.

 Insa aceasta este doar o poveste , si nu se stie sigur daca faptele chiar au avut loc sau nu. Dar daca ar i sa invatati ceva din aceasta poveste , ar fi faptul ca trebuie sa aveti incredere in puterile voastre si sa fiti mereu voi isiva .

Sfarsit ! ( de data aceasta cu adevarat )

Capitolul 16. Sacrificii

Deci au trecut deja 2 saptamani, de la pauza mea, asa ca m-am intors, dupa cum am promis. Acum sa nu credeti ca voi posta mai des, deoarece incepe scoala, dar ma voi stradui.
   Capitolul de astazi il dedic lui Adda Adde, fiindca mi-a readus aminte ca trebuie sa fiu mai constiincioasa si sa postez cum am promis :))
Ok, nu va mai tin pe jar. Capitolul 16 il aveti mai jos. pupicei ! :*

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rebeca POV:

   Totul era invaluit in intuneric, dar eu nu cutezam sa-mi inchid ochii . Poate imi era frica, sau poate aveam prea multe ganduri calatoare. Ma gandeam la ce eram si la ceea ce am devenit. Nu imi venea sa cred ca parintii mei imi ascunsesera un lucru atat de important! Doar daca... ei nu vroiau sa ma implice si pe mine. Poate ar fi gasit o cale sa ma pastreze la distanta din lumea supranaturalului. Dar acum sunt aici. Ceea ce insemna ca au esuat. Si la fel am facut si eu. Fugind de probleme...ma rog, problemele care vor sa ma omoare, dar... cum se zice: “De ce mi-e frica de aceea nu scap ! “.

   Pana la urma trebuia sa-mi infrang fricile, insa mai intai trebuia sa imi dau seama ce puteri am si cum mai exact functioneaza ele.

  Zorii zilei m-au prins treaza, si foarte obosita.  M-am ridicat de pe asa-zisul pat in care trebuia sa dorm alaturi de Julliette, iar arcurile acestuia au scartait. M-am uitat la ea, cum dormea fara griji, si am alunecat usor din camera, fara a o trezi.

Acum ma aflam in camera principala, unde Jake si Eric pareau ca discutau ceva important. Niciunul din ei nu mi-a raspuns la salut, iar eu stiam deja motivul . Totul era din vina mea. Cei doi parca nici nu ma vedeau, continuandu-si discutia, care parea mai degraba o cearta, dar pastrau tonul jos, ca eu sa nu-i aud.

  Si cand credeam ca mai stanjenita de atat nu pot fi, ma salvase chiar Bill intrand in camera cu doua bucati de carne ce semanau a fi niste animale jupuite. Saracele animale!

-         Pai mai bine ele decat noi, nu crezi? Spuse Bill vazandu-mi fata miloasa.

Eu  nu am raspuns, ci doar l-am urmarit cum facea niste frigaruie la foc. Banuiesc ca asta va fi singura noastra masa.

-         Julliette nu s-a trezit? Intreba deodata Luke, uitandu-se prin camera.

-         Nu, ea...

-         Neata la toata lumea! Canta o voce melodioasa si fericita. Julliette tocmai intra in camera, plina de viata si toata numai un zambet. Cum ati dormit? Eu minunat! Spuse ea, plutind parca, pana langa mine si asezandu-se pe podea. Ce avem la micul dejun? Mi-e o foame de mor! Spuse ea privind la frigaruiele ce se rumenea deasupra focului.

-         Cred ca e iepure! I-am soptit eu, iar ea facu o fata dezgustata.

Hei! Bine ca macar cineva ma intelege.

-         Si voi ce susotiti acolo? Vorbi din nou Julliette, facandu-i pe cei doi baieti sa  se opreasca din vorbit, si sa se desparta, fiecare ducandu-se in directii opuse.

-         Nimic! Chestii de baieti! Spuse Luke asezandu-se langa ea dar trimitandu-i o privire rautacioasa lui Eric, desi el parea ca-l ignora.

L-am privit si eu pe Eric, desi, cred ca am stat numai cu ochii pe el de cand am intrat in camera. El parea ca ma ignora total. Am oftat trista.

-         Deci, ne trebuie un plan! Spuse Julliette cu gura plina. Scuze, doar ca nu mai suport tacerea asta! Se scuza ea, cand toti am privit-o.

-         Si ce propuneti? Banuiesc ca aveti un plan, nu? Intreba Bill.

-         Planul este sa reusim cumva sa ajungem inapoi la institut. Asta daca nu cumva Rebeca reuseste sa opreasca monstii, spuse Eric privindu-ma cu o expresie neutra, dar apoi evitandu-mi din nou privirea.

-         Deci Rebeca? Intreba Bill.

-         Eu... eu nu stiu cum..., am spus trista, negasindu-mi cuvintele. Nu cred ca pot sa fac asta!

L-am observat pe Eric cum si-a dat ochii peste cap, dar am rezistat impulsului de a iesi din camera, nervoasa.

- Ok... daca nu o poti face, noi nu te putem obliga, deci va trebui sa gasim alt plan! Spuse Julliette. Are cineva vreo idee? Intreba privindu-ne pe fiecare in parte.

- Cert este ca nu mai putem ramane mult timp aici!- Scuze Bill, spuse Luke.

- Pai atunci, as putea sa va conduc pana la institutie. Inauntru veti fi in siguranta! Spuse Bill.

- Dar cu tine cum ramane? Nu te putem lasa cu acei monstri care misuna prin padure! Am spus eu ingrijorata.

- Nu-ti fa griji. Pot sa-mi port si singur de grija, spuse el zambindu-mi.

- Iar apoi? Intreba Luke.

- Dupa ca va bag inuntru va descurcati! Spuse Bill.

- Stiu, dar ce anume vrem sa facem?intreba din nou tot Luke.

Toti ne-am uitat unii la altii fara a avea explicatii.

-         Pana la urma cum s-a ajuns la situatia asta? Intreba Julliette.

-         Pai am fost rapita de acei monstri! Am spus eu.

-         Iar doamna Menson e implicata in asta! Din ce am vazut pe caseta, se pare ca ea a rapit-o pe Rebeca , iar mai apoi, banuim ca ar fi predat-o monstrilor, spuse Eric, insa nu se intoarse spre mine.

-         Si acum intrebarea este : “ De ce ? “ De ce te-ar da acelor monstri care, stia ca aveau sa te omoare,continua Eric.

-         Cred ca putem afla intr-un singur fel, nu? Direct de la sursa! Spuse Jullietta.

 

Toata lumea a fost invitata sa-l urmeze pe Bill. Acesta ne arata o camera secreta, plina cu tot felul de arme destul de performante, inmanand fiecaruia cateva. Cateva costume se aflau de asemenea acolo, ce pareau facute exact pentru noi. M-am uitat curioasa la Bill, insa acesta ridica din umeri. Probabil ca hainele fusesera ale lui si ale iubitei lui, de cand erau mai tineri. Nu-mi pasa atata timp cat nu mai trebuia sa tremur in pijamalele mele amarate.

 Toata lumea s-a echipat corespunzator, cu arme si munitii, si ne-am intors in camera principala.

-         Deci stiti cu totii ce aveti de facut, da? Intreba Bill.

Toti am aprobat. Tot ce trebuia sa fac eu, era sa-mi pazesc spatele. Sa stau in umbra lui Eric, in timp ce se lupta pentru mine. Iar ceilalti, doar stateau pe langa mine, incercand deasemenea sa ma apere. Erau pozitionati in asa fel incat eu eram in mijloc, iar ei formau un cerc in jurul meu. Nu-mi placea asta. Nu-i puteam  lasa sa-si riste vietile pentru a ma apara pe mine. Dar ce puteam face? Ei macar aveau puteri, pe cand eu ? Eram un fel de doctor Dolittle, cel ce vorbeste cu animalele. Waw!Asta da putere.

Am iesit cu totii din casa, asteptand ca Bill sa patruleze si sa ne spuna daca drumul era liber.

 Mi-am pipait armele ce erau atasate cureliei de la fusta, neobisnuita fiind sa port asemenea... instrumente. M-am gandit ca oricum, probabil ca nu voi avea ocazia sa le folosesc, deoarece noii mei bodyguarzi nu ma vor lasa sa misc un deget.

 Bill se intoarse exact la timp pentru a pleca, explicandu-ne traseul pe care il vom urma, pentru a nu ne intalni cu acei monstri.

 Desigur, ca trebuia sa ne grabim , deoarece monstrii ne puteau simti, si vor ajunge imediat.

  Toata lumea era gata, in pozitiile corecte, cand am parasit proprietatea lui Bill. Cu totii am luat-o la fuga in directia aratata de catre Bill, dar pastrandu-ne pozitiile.

 Deodata cateva ciori au inceput sa zboara pe deasupra noastra si sa scoata un zgomot infernal, semn ca cineva le-a deranjat si cel mai probabil se aproprie de noi chiar acum.

 Iar banuielile mi-au fost confirmate, deoarece cateva minute mai tarziu, cateva urlete si ragete, se auzeau nu foarte departe, in spatele nostru. Cu totii ne-am crispat, si un frison m-a strafulgerat de-a lungul spatelui. Erau aproape. Am inceput sa alergam mai repede, dar stiam ca era inutil. Ne vor ajunge in cateva minute.

 Eric si-a luat pozitia, oprindu-se din alergat si intorcandu-se spre sunetele din padure, locul fiindu-i luat repede de Bill.

-         Ce faci? Am spus eu disperata, oprindu-ma si privindu-l pe Eric cum statea cu mainile departate putin de corp, in asteptarea monstrilor.

-         Luati-o, porunci el, iar urmatorul lucru de care eram contienta era ca cineva incerca sa ma traga si sa ma faca sa inaintez.

-         Nu! Am scancit eu, zbatandu-ma in bratele prietenilor mei. Nu aveam sa-l las pe Eric prada acelor animale. Daca cineva trebuia sa moara, eu eram aceea, nu el!

Pana la urma, Bill li se alatura prietenilor mei, incepand sa ma tarasca departe de acel loc. Eu priveam in spate cum Eric ridica un zid de flacari, inconjurat de un alt zid de flacari, intre noi si el.

Stiam ca era puternic, insa asta nu insemna ca era si invincibil.

-         Nu! Am strigat cu lacrimi in ochi vazand ca monstrii erau aproape de el. Lupta incepuse intre Eric si ei, insa nu am mai putut vedea ce a urmat, fiindca eram prea adancita in padure.

-         Nu! Nu-l putem lasa acolo! Am tipat eu prabusindu-ma la pamant.

-         Va fi bine! E cel mai bun! Spuse Bill, ridicandu-ma cu o mana si continuand sa inainteze. Ii va tine ocupati cat noi vom reusi sa intram in institutie.

-         Dar nu el! Plangeam eu.

-         Va fi bine! Spuse si Julliette, luandu-ma de un brat, incercand sa ma aline. Trebuie sa continuam sa mergem. Asa ar fi vrut Eric. In plus, daca nu reusim, sacrificiul lui a fost in zadar.

Cand am auzit acele cuvinte, am izbucnit si mai rau in plans. Deja se gandeau ca el nu va supravietui.

Dar eu ce puteam sa fac ? Sa-i duc dorinta pana la sfarsit?

Capitolul 15. Nu ma place !

Hei dragilor , inainte sa va las sa incepeti  capitolul , am un anunt foarte important . Voi lua o pauza in urmatoarele 2 saptamani , deci abia atunci vor aparea noi capitole la toate ficurile mele .

Sper sa nu ma parasiti de tot :(

Read & Comm

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rebeca POV :

L-am urmat pe acel barbat care nu cred ca era foarte invarsta . Avea cel mult 30 de ani , si arata chiar foarte bine . Nu ca m-ar interesa .

  Cu totii s-au asezat pe unde au putut . Camera nu avea nici un obiect decorativ . In interior , parea facuta din lemn . Un foc ardea intr-un fel de gratar mai medieval asezat chiar pe podea. Ce stiam eu , nu eram buna la istorie si obiecte medievale.

 M-am asezat langa Julliette , iar langa ea , se aseza Luke . Bill se aseza in fata noastra miscand jarul din foc .

Mi-am ridicat privirea , sa-l vad pe Eric intr-un colt indepartat , stand in picioare , si uitandu-se fix la focul ce mocnea . Trasaturile fetei lui , indicau faptul ca era ... iritat , dar ochii lui aratau tristete .

Nu intelegeam , de ce ma trata cu raceala acum . Adica , inainte sa ne atace monstrii , era asa dragut cu mine ... Am crezut ca ma place cu adevarat sau poate ....

  Nu mai stiam ce sa cred . Mi-am luat privirea de la el , privind si eu focul intristata . Deodata , un vant puternic intra pe fereastra si stinse focul in intregime .

-         Ah ! Mi-e frica de intuneric ! tipa Julliette panicata .

-         Eric , spuse Bill cu o voce calma . Ne ajuti putin, te rog ? se auzi vocea lui in intuneric .

Un oftat zgomotos dar mult prea cunoscut se auzi , iar focul se reaprinse automat , pulsand parca cu mai multa viata .

Am privit uimita spre Eric , dar el imi evita privirea . M-am uitat si la ceilalti , dar nimeni nu parea uimit de ceea ce Eric facuse .

-         Deci sa inteleg . Mai intai am fost capturata de niste  monstri care ma cred nu stiu ce protectoare si care sustin ca o stiu pe mama , apoi aflu ca voi – am aratat spre Luke si Julliette – ca aveti puteri magice , sau ceva , si acum faci chestia asta – m-am adresat special catre Eric – si nimeni nu pare prea impresionat . Am ratat eu ceva ? spun cu adevarat curioasa . Eu nu am ajuns intamplator la acea institutie , nu ? am spus convinsa dar cu vocea tremuranda . Mi-am abtinut lacrimile , nevrand sa impresionez pe cineva .

-         Nimic nu este intamplator ! spuse Eric pentru prima data , privindu-ma rece, iar apoi parasi camera.

I-am privit pe fiecare , dar nimeni nu parea ca are de gand sa-mi explice si mie .

- Ei ? Nu aveti de gand sa ma informati si pe mine ? spun eu de-a dreptul nervoasa . M-am saturat de atatea secrete !

- Pai ... incepu Julliette , iar toto ochii se indreptara spre ea . la inceput , cand ai venit , am crezut ca stii de ce te afli aici . Dar apoi , cand nu habar nu aveai de puterile ce le aveai , am vrut sa-ti spun , dar ceilalti mi-au spus ca e mai bine sa-ti explice altcineva , ca ...

- Doamna Menson ? am intrebat eu cu ura in voce .

- Ei bine , da .Nu am vrut sa iti ascund adevarul , dar am crezut ca te vei speria rau de tot . Cel putin , pentru mine a fost destul de traumatizant totul . Iar cand parintii m-au trimis la acel institul , stiau ca eu aveam puteri , dar au preferat sa nu se amestece, si sa lase pe cineva “ profesionist “ sa se ocupe de mine . Imi pare sincer rau, ca nu ti-am spus, a spus Julliette trista .

- E in regula , banuiesc, am spus eu mai mult soptit . dar , ce stii mai exact despre mine ?

- Nu stiu prea multe . Doar ce se zvonea prin institut . Ca au fi o Cutatoare ! spuse ea.

- Dar ce este mai exact o Cautatoare , vreau sa stiu ! am insistat eu .

- Pai , din cate stiu eu , o Cautatoare are darul de a gasi pe cineva oriunde ar fi , spuse Julliette.

- Dar in special monstri ! spuse dintr-o data Bill. Statea cu privirea atintita spre foc , inca jucandu-se cu jarul . Pentru o clipa , am crezut ca doar mi s-a parut ca a vorbit , dar apoi , am putut auzi surprinderea lui Julliette de langa mine .

- Dar de ce in special monstri ? intreba ea curioasa .

- Pentru ca , puterea Cautatoarei ii vizeaza in special pe ei . Doar Cautatoarele puternice pot localiza si altceva , spuse el , oftand plictisit .

- Si mai sunt multe din astea ? intreba de data asta Luke.

- Din pacate , ultima Cautatoare a murit acum cativa ani ! spuse el  pastrandu-si fata de om plictisit .

- Mama ! am soptit eu trista .

- Poftim ?! striga Julliette auzindu-ma.

- Era mama mea ! Ea era cautatoare . Acel monstru mi-a spus , ca eu trebuia sa ii iau locul dupa moartea ei , dar cum eu habar nu am avut despre toate astea , ei au crezut ca am dezertat si ca am fugit de responsabilitati . De asta vor sa ma omoare . De asta ma considera o tradatoare ! am spus eu cu lacrimi in ochi .

- Oh Rebeca , imi pare asa de rau , spuse ea luandu-ma in brate .

- Nu , nu-i nimic , sunt bine ! am spus eu tragandu-mi nasul si stergandu-mi lacrimile . Am nevoie doar de putin aer, am spus ridicandu-ma de jos si iesind in liniste din incapere .

Am inceput sa merg pe holuri , sperand ca voi gasi o iesire . Am deschis usi la nimereala , pana ce am ajuns la ultima . Am deschis-o dar nu erau decat niste scari din lemn . O-o ! In ce ma mai bag acum ? mi-am spus incepand sa urc scarile . Scandurile vechi , scartaiau sub pasii mei , ceea ce ma infiora putin , dar am continuat sa merg prin semiintuneric . Cand am ajuns aprioape de capatul scarilor , am observat ca era un tavan . Unde ar trebui sa duca scarile astea daca nu aveau cum sa continui ?

Am pipait cu mainile tavanul din lemn in incercarea de a gasi un maner sau ceva . O secunda nu am fost atenta , dezechilibrandu-ma putin de pe treapta scarii , iar bratele mele au urcat cu putere in sus , in speranta de a se agata de ceva , cand tavanul se misca putin .

 Am reusit sa ma redresez fara a cadea , si mi-am intors atentia la tavan . Am pus mainile pe el si am impins cu putere . Atunci , acesta se misca , fiind un fel de trapa . Am impins trapa de tot , si am intrat in alta camera . Parea mai veche , iar praful si panzele de paianjen dovedeau asta .Insa era si mai luminata . De o lumina alba ce parea artificiala . Mi-am indreptat privirea spre peretele urias ce era in totalitate din sticla , putand observa luna , ce era mai mare ca deobicei .

Am alunecat spre geamul imens , hipnotizata de frumusetea noptii . Mi-am intins mainile , atingand sticla pentru a putea privi mai bine . Atunci am observat ca de fapt era un fel de terasa ce se continua mult prea mult decat era necesat . Aproape ca semana cu un pod facut in totalitate din lemn . Am obsevat la capat o silueta intunecata , si m-am gandit cine poate fi , dar mai ales , cum a ajuns acolo , avand in vedere ca eram la etajul 3 .

 Mana mea a alunecat intr-o parte din greseala , dar dadu cu mana de un maner .

Astazi eram mult prea neatenta cu unele chestii ! Am apucat manerul mai strans decat era necesar , asteptand putin , inca nehotarata daca sa ies . Inima imi batea in pieptcu putere iar o senzatie de caldura imi invaluie corpul intr-o secunda . Era teama desigur .

Continuam sa privesc silueta ce parea doar o umbra , cand ao observat ceva . Alea erau scantei ?

 Nici  nu mi-am dat seama ca pe fata mi se forma un zambet . Am tras de maner deschizand usa de sticla , incepand sa merg incet , catre el . Aveam o stare de bine , dar si de neliniste . Parca milioane de fluturasi szburau prin stomacul meu , iar cu fiecare pas mai aproape de el , inima mea incepea sa bata din ce in ce mai tare , mai sa vrea sa-mi iasa din piept .

Incercam sa sa respir normal , luand guri mari de aer, si expirand incet , incercand sa ma calmez. Mai aveam numai cativa pasi , cand el se intoarse deodata , privindu-ma in ochi cu o intensitate coplesitoare .

Eric POV :

Nu mai puteam suporta ! Dupa ce ca mi-am desvaluit puterile in fata ei , acum trebuia sa le folosesc din nou pentru un amarat de foc de tabara , sau ce-o fi asta ?

Era destul ca ea ma credea un monstru . Acum am si dovedit-o !

Iar cel mai rau , era ca ea se prefacea . Se prefacea ca ceea ce sunt eu , nu o nelinisteste , nu o inspaimanta  si o ingrozeste . Se prefacea ca sunt un amarat de om normal !

Iar eu nu meritam sa fiu tratat asa ! Era prea buna pentru mine , si nu o merit !

Am sperat ca pot sa-mi scund adevarata natura , si poate ca ma va accepta mai usor , pana la urma . Dar, nu ! Trebuia eu sa stric totul ..

 Am iesit din incapere , cand totul devenise prea mult pentru mine, si am urcat la etaj , unde stiam ca voi putea fi singur o perioada .

Imi bestemam existenta ! Pana de curand nu mi-a pasat prea mult . Vroiam doar sa fiu cel mai bun , cel mai puternic . Insa cand ea si-a facut aparitia , parca viata mea a luat alta intorsatura , avand alte prioritati .

 Un sunet ma trezi din amintiri , insa nu m-am intors . Proabil era doar Bill , deoarece numai el stia de locul asta .

Eu ma prefaceam plictisit , pocnind din degete , ceea ce producea cateva scantei inofensive . Aveam focul sub stapanire totala , si in niciun caz nu avea cum sa-mi scape de sub control si sa incendieze ceva .

 Ii auzeam pasii pe scandurile ce scartaiau , si atunci mi-am dat seama ca acei pasi erau prea usori pentru a fi Bill .

M-am intors inainte ca acea persoana sa ajunga langa  mine , iar privirea mea o intalni pe a Rebecai .

Cu ochii ei negri si buzele pline , analizandu-mi chipul , am avut impulsul de a o lua in brate . Insa mi-am inabusit acest impuls deoarece nu dadeam dovada decat de slabiciune . Iar eu nu vroiam sa par slab in fata nimanui , nici macar a ei .

O tintuiam cu privirea , incercand sa ghicesc la ce se gandeste . insa chipul ei nu dezvaluia decat puritate .

Am infalat pe nas o gura de oxigen , incercand sa ma imbarbatez .

-         Ce faci aici ? o intreb cu o voce dura .

Privirea ei se intrista dintr-o data si si-o muta spre podea .

-         Eu ... cautam o iesire si am gasit scarilea alea care dadeau aici . Nu am vrut sa te deranjez , spuse ea trista .

Ma durea inima sa o vad asa de trista si mai ales din vina mea , insa toate astea erau pentru binele ei. Nu o pot pune in pericol. Si oricum nu as suporta sa-mi spun ce “prieten” de nadejde sunt, cand eu am sentimente mult mai puternice fata de ea. Trebuia sa ma pastrez rece si sa incerc sa stau la distanta fata de ea.

-         Atunci, poti sa ramai. Eu tocmai plecam ! am spus eu pastrandu-mi chipul neschimbat .

-         Oh ... pai... incepu ea sa se balbaie , insa eu deja incepusem sa merg inapoi spre casa .

Am vazut cat de trista era , dar pur si simplu nu pot sa o fac . Nu mai pot sta in preajma ei fara sa-mi pierd mintile . Cred ca am ajuns sa ... o iubesc . Iar asta este singurul lucru de care ma tem . Sa stiu ca eu o iubesc iar ea sa nu-mi impartaseasca sentimentele .

Am ajuns la usa , dar m-am intors sa mai privesc o data in urma . O ultima data in care o voi mai privi in acest fel . De acum ma voi preface ca nu exista .

In lumina lunii , parea asa de frumoasa si de neajutorata , incat a trebuit sa-mi inchid ochii si sa respir profund de cateva ori , inainte sa pot pleca mai departe .

Rebeca POV :

Nu inteleg . De ce se poarta asa cu mine ? Cu ce am gresit ? Acum o ora parea ca ma place , iar acum ... pare ca regreta ca m-a salvat .

Lacrimi tradatoare se prelinsera pe obrajii mei , inainte de a incerca sa le opresc . Pur si simplu devenea din ce in ce mai greu pentru mine . Ma simteam atat de singura si de slaba . Toti prietenii mei isi pusesera viata in pericol pentru mine , iar eu ... eu nu pot face nimic . Sunt o pacoste si distrug viata tuturor . Mai bine ma lasau sa ma omoare acei monstri .

Am vrut sa-mi sterg lacrimile cu manecile , cand mi-am dat seama ca inca mai aveam geaca lui Eric pe mine . M-am uitat pentru o secunda la  geaca , si parca un sentiment de usurare ma cuprinse , realizand ca nu imi inchipuisem ca Eric chiar se purtase frumos cu mine .

 Mi-am sters lacrimile , care incepeau se se usuce , cu mainile , si am mai stat putin in racoarea noptii , privind cerul . Am oftat tare , imbratisandu-ma cu bratele . Mi-as fi dorit sa nu fi ajuns aici , si nici ca parintii mei sa fi plecat in acea misiune .Mi-as dori sa pot da timpul inapoi cu 3 ani si sa impiedic toate astea .

Insa , pana ce nu gasesc o masina a timpului , sau un pestisor de aur sa-mi indeplinesca dorintele , va trebui sa-mi continui viata .

Se facuse tarziu , si imi era somn , asa ca m-am intors in casa . Am iesit pe holul intunecat , doar ca imi dadusem seama ca ma ratacisem . Erau prea multe usi si nu mai stiam pe care am venit . Am deschis si eu o usa la intamplare , vazand ca era putin luminata .Mi-am bagat capul inauntru , dar nu era nimeni .

Am intrat in acea camera , uitandu-ma la mobilierul vechi si lumanarea ce ardea intr-un colt . Oare unde am ajuns ? Nu exista electricitate pe aici ? Camera era in semiintuneric , asa ca a trebuit sa ma fortez sa pot vedea ceva .

M-am apropiat de o masuta ce era situata langa pat , vazand ceva stralucitor . Cand am ajuns aproape , am observat ca era o poza inramata , iar sticla reflecta lumina . Am ridicat tabloul incercand sa vad cine era , insa nu era destula lumina .

M-am apropiat de lumanarea din coltul opus , si am apropiat fotografia de lumina , observand astfel ,o fata . Era frumoasa cu parul blond buclat , si ochii albastri , aratand inocenta . Apoape un copil ai spune daca nu as observa ca era probabil de aceeasi varsta ca si mine .

-Maryjane Davidson ! spuse o voce din spatele meu , ceea ce ma facu sa ma intorc repede .

Era doar Bill , cu o atitudine plictisita , ca deobicei , stand in pragul usii cu mainile incrucisate la piept .

-         Poftim ?

-         Fata din poza . Era iubita mea ! spuse el incepand sa se apropie de mine . Se opri la cativa centrimetri , luandu-mi fotografia din mana .

-         Ce s-a intamplat cu ea ? am intrebat eu cu un presentiment rau .

Bill a oftat .

-         Sa spunem doar ca este intr-un loc mai bun , spuse el cu un zambet trist , privind fotografia .

-         Oh , imi pare nespus de rau ! spun eu vinovata .

-         De ce ti-ar parea ? spuse el privindu-ma fara sa inteleaga .

-         Pai , pentru ca am intrat aici , fara sa-ti cer voie , si  ti-am atins lucrurile , si te-am facut sa-ti aduci aminte ...

-         Nu-i nimic ! Ar trebui sa te duci la prietenii tai , acum . Cred ca ai vrea sa te odihnesti putin ! sugera el.

-         Da ! Asa voi face ! am spus eu iesind din camera .

-         Si , Rebeca ! ma striga el .

-         Da ?

-         Noapte buna ! spuse el.

-         Noapte buna si tie ! am spus eu mai incet , intorcandu-ma si plecand .

Capitolul 14. Salvata

           Mda ... stiu ca am cam tras chiulul , dar asta doar pentru ca am avut o pana de idei . Acest capitol ii este dedicat lui Adda Adde , care a stiut sa ma certe si sa ma puna la punct pentru lipsa mea indelungata de pe blog . Imi pare sincer rau si va promit ca am sa incerc sa nu mai intarzii data viitoare . Sper ca mai e cineva pe aici care sa citeasca :)

 Oh , si sper ca acest capitol va va fi pe plac :D Deci .. lectura placuta , si astept impresii !

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

          Rebeca adormise legata in acel scaun . Afara , mostrii construiau ceva ce semana cu un altar . O statuie care intruchipa o zeita trona in mijlocul altarului . Printre sutele de flori si pietre , se afla o masa decorata la fel , ce era chiar in fata statuii . Cateva torte aprinse erau impanzite in diferite colturi , toate in jurul statuii si implicit , a mesei .

Monstii inca mai pregateau lucrurile pentru seara ce va urma .

Seara se lasa incet , si se parea ca va fi destul de linistita . Doar un sacrificiu uman , va tulbura linistea padurii . Tortele aprinse deja luminau aleea catre locul sacrificiului .

 Usa de la acel adapost unde se afla Rebeca se smulse aproape , iar monstrul blanos intra . Se uita la Rebeca cu mila , fiindca el nu era de acord cu asta . Mama ei il ajutase in trecut , si pentru asta ii era recunoscator . Insa ea era o tradatoare si trebuia sa plateasca .

 Se repezi la scaunul unde se afla fata adormita , si incepu sa o dezlege . Ii desfacu banda adeziva de peste gura , ceea ce o facu pe fata sa se trezeasca automat si sa tresara de durere .

-         Daca vroiam sa-mi epilez mustata , fii sigur ca nu apelam la tine ! spuse fata ironica , nestiind ce o asteapta . Ce faci ? Ma dezlegi ? intreba ea mirata .

-         In curand va avea loc sacrificiul si doar nu vrei sa ratezi asta , nu ? ii spuse monstrul infricosator .

Rebeca inghiti in sec , intelegand in sfarsit ce se petrecea acolo .

-         Ma veti omori ? intreba ea innecandu-se si avand lacrimi in ochi .

-         Cam asa ceva , spuse monstrul .

-         Nu inteleg ! De ce eu ? Ce v-am facut ?Va rog nu ma omorati ! planse ea , fiind trasa de monstru spre usa deschisa .

Acesta se opri o clipa .

-         Tu chiar nu stii ? intreba el mirat .

-         Ce sa stiu ? intreba ea inghitindu-si lacrimile .

-         Ce ai facut . Chiar nu stii nu-i asa ?

-         Nu stiu nimic . Te rog lasa-ma sa plec , se planse ea .

-         Rebeca Hudson , 17 ani , descendenta a Mariei Hudson . Mama ta , a fost o adevarata binecuvantare pentru noi si aproape toti monstii ii sunt datori pe viata ! spuse monstrul privind-o .

-         Mama ? Mama v-a cunoscut pe voi ? V-a salvat ? Atunci de ce imi faceti asta ? intreba Rebeca disperata .

-         Pentru ca ne-ai abandonat ! spuse monstrul .La 14 ani , cand parintii tai au murit , tu trebuia sa-i iei locul . Tu ii mostenise-i darul !

-         Ce dar ? Nu inteleg ! spuse Rebeca disperata .

      -           “ Chemarea “! Spuse monstrul pe un ton de < evident > .Tu trebuia sa devii protectoarea noastra . In schimb , a trebuit sa infruntam un adevarat razboi cu “ Vanatorii “ .

-         Vanatorii ?

-         Cei ce vor sa ne vaneze . Sa ne omoare , Rebeca ! Iar tu nu ai fost aici sa ne ajuti ! Ne-ai tradat ! spuse el .

-         Dar ... dar ... eu nu am stiut niciodata ... nu as fi ... daca as fi stiut . Dar nu am avut nicio idee ... eu.... eu .... incepu ea da bolmojeasca printre lacrimi .

-         Stiu . Si te cred . Sincer , doar ca eu nu pot face nimic , spuse monstrul inaintand spre usa , tragand-o si pe Rebeca dupa el .

-         Te rog ! spuse ea . Ma jur ca nu v-as fi lasat daca as fi stiut macar . Te rog lasa-ma sa plec . Nu poti sa ma omori ! spuse ea rugator .

Monstrul ramase cateva clipe pe ganduri , uitandu-se la ea . Mainile acestuia , acoperite cu blana , cu ghiare lungi , ce pana acum o clipa erau infasurate strans in jurul mainilor Rebecai , pareau ca-si slabesc stransoarea .Rebeca sperase pana in ultimul moment ca labele lui ii vor elibera mainile , pana ce stransoarea lor se intari inapoi peste mainile ei , fancand-o sa o doara . Incepu sa o traga din nou spre iesire , de data asta mai violent . Desi ea incerca sa se zbata , era clar ca monstrul era mult mai puternic .

O secunda dura totul , cand monstrul ii dadu deodata drumul la maini , iar ea cazu pe spate , auzind o bufnitura puternica . Imediat , Rebeca se ridica in picioare gata sa o ia la fuga , cand vazu monstrul jos , inconstient . O ditamai piatra statea la cativa centrimetri de capul monstrului manjita cu sange . Sangele lui , se gandi Rebeca .

Aceasta era putin dezorientata si nu prea stia ce sa faca sa o ia la fuga ? Cine o ajutase ? Ce trebuia sa faca acum ?

Cateva sunete din tufisurile de alaturi o alarma pe Rebeca . Era oare posibil ca alti monstri sa vina dupa ea ? Trebuia sa scape de acolo , inainte ca ei sa puna mana pe ea din nou . Iesi afara din acel adapost , cu gandul sa fuga in directia opusa , insa exact atunci , din tufisuri aparu Eric .

-         Aveai de gand sa fugi fara sa le multumesti salvatorilor tai ? intreba acesta ironic  desfacandu-si bratele exact cand Rebeca se arunca spre el sa-l imbratiseze .

-         Ai venit ! M-ai salvat ! spuse ea  cu bucurie in voce strangandu-l puternic in brate , observand ca Eric ii intoarce gestul strangand-o si el la piept .

-         De fapt noi toti ! spuse o voce cunoscuta .

Iesind din tufisuri , Luke si Juliette zambeau cu speranta .

-         Prieteni ! cat ma bucur sa va vad ! spuse Rebeca bucuroasa aruncandu-se asupra lor si sufocandu-i intr-o imbratisare . Nu-mi vine sa cred ca ati venit dupa mine ! Cum m-ati salvat ? intreba ea bucuroasa .

-         Poveste lunga , dar a fost o nimica toata ! spuse Luke facand un gest cu mana de parca nu ar fi depus prea mare efort .

-         Asa e . Mai ales cand Eric a facut aproape toata munca ! spuse Juliette impreunandu-si mainile la piept si uitandu-se cu repros la Luke .

-         Eric ? spuse Rebeca nevenindu-i sa creada , si intorcandu-se sa se uite la cel cu pricina.

Acesta statea in picioare cu mainile in buzunarele blugilor , uitandu-se peste tot , numai la ea nu .

Insa nu avu sanse sa scape , caci Rebeca se arunca spre el sa-l imbratiseze din nou , ceea ce lui ii facu mare placere .

-         Multumesc ! sopti ea uitandu-se in ochii lui negri fiind inca imbratisati .

-         Doar ti-am promis , spuse el strangand-o putin mai tare pe aceasta .

-         Aaa... nu ca as vrea sa va stric romantismul , dar ar mai bine sa o luam la drum daca nu vrem sa fim asaltati de monstri ! spuse Juliette uitandu-se precauta la lumina ce se strecura printre copacii .

-         Lasa-i sa vina ! Ii fac praf ! Spuse Luke umflandu-se in pene , si batandu-se cu un pumn peste piept .

-         Mda ... ar fi mai bine sa plecam , spuse si Rebeca luandu-se dupa Juliette si inaintand in padure .

-         Dar as putea sa-i fac praf intr-o secunda ! spuse Luke ridicand din maini , pangandu-se .

-         Da , sigur ! il luara fetele in ras .

-         Hai mai bine sa plecam , spuse si Eric batandu-l cu mana pe un umar si luand-o si el dupa fete .

Luke nu avu incotro si ii urmara prin padurea deasa , ghidati doar de lumina lunii .

            

Eric ajunse acum langa Rebeca , mergand in acelasi pas , in timp ce Juliette si Luke mergeau mai in fata prostindu-se . Nu aveau cum sa auda discutia din spatele lor .

-           Multumesc din nou , ca m-ai salvat ! spuse Rebeca recunoscatoare .

-         Ai de gand sa iti mai ceri mult scuze ? Daca stiam , nu te mai salvam ! spuse Eric zambind si necajind-o .

Rebeca ii dadu un cot in joaca si continuara sa mearga . La un moment dat Eric obserca ca Rebeca era imbracata subtire , iar afara era clar mult prea frig pentru pijamalutele ei . Simtindu-se ca un gentleman , Eric isi dadu jos geaca lui de piele , punand-o in jurul Rebecai . Aceasta fu putin surprinsa la inceput , dar nu o refuza , ba din contra . Cand mana lui ii imbratisa umerii sa-i puna geaca lui peste , Rebeca ii opri mana peste umerii ei , uitandu-se la el zambind .

Eric intelese mesajul si isi lasa mana sa se odihneasca pe umarul ei , tragand-o in acelasi timp spre el , pentru a o incalzi .

 Contiinuara se mearga , paranduli-se ca trecusera cateva minute bune de cand mergeau .

Luke se opri dintr-o data cu ochii bulbucati , in timp ce toti se adunara in jurul lui .

-         Ce e Luke ? Ce s-a intamplat ? intreba Julietta alarmata .

-         Vin ! spuse el ingrozit . Monstrii vin dupa noi ! spuse el .

Toti au inceput sa fuga , stiind ca monstrii erau pe urmele lor . Ei alergau mult mai repede si aveau mirosul mult mai dezvoltat , asa ca aveau sa-i prinda intr-o secunda .

Rebeca nici nu mai avu timp sa se gandeasca cum de Luke stia asta , dar bineinteles ca stia ca e o putere de-a lui .

 Cu totii alergau prin padure , sarind peste tufisuri si trunchiuri de copaci rasturnatela pamant , evitand crengile mult prea joase .

Din spatele lor , cateva urlete se auzira , iar cei patru isi intoarsera imediat capetele in directia sunetelor , continuand insa sa alerge .

Rebeca se impiedica de o creanga aflata la pamant si cazu in genunchi  , ceea ce ii incetinira pe ceilalti . Maraiturile si urletele se auzeau din ce in ce mai aproape , iar Rebeca mai ca nu mai putea tine pasul . Ii parea nespus de rau ca ii bagase pe prietenii ei in asta , dar acum nu era timp de scuze .

Isi intoarse capul inapoi , sa ii vada mai clar pe acei monstri . Erau chiar cei din poienita ce o descoperi langa casa unchiului ei . Aceleasi oratanii cu coarne , gheare si par in exces , ii alergau acum pentru a-i omori.

Totul se intampla cu incetinitorul , iar Rebeca vazu cum unul din monstri sari asupra ei , gara ca o captureze . Il putea vedea clar . Arata ca un animal  asemanator cu un lup , dar mult mai mare , cu o cocoasa mare in spate , cu bot si dinti ascutiti , dar complet chel , avand si niste gheare exagerat de mari . Facuse cativa pasi si sari asupra ei . Aceasta se lasa la pamant , acoperindu-se cu mainile , in timp ce astepta impactul , care nu veni . Isi ridica privirea , ca sa vada doar foc ! Un zid de foc o despartea de acel mostru care scheuna si cauta o cale de a patrunde prin flacari fara sa se arda .

Rebeca se uita in spetele ei , unde Eric statea cu mainile intinse spre foc parand ca-l ... controleaza . Se minuna cum tocmai Eric facea toate astea , amintindu-si ca ea crezuse ca e posibil ca el sa nu aiba nicio putere .

Ii cauta privirea , dar Eric privea direct in fata , impanzind focul intr-un semicerc perfect impenetrabil , tinandu-i la o parte pe monstri . Pentru o clipa avu senzatia ca ii evita privirea intentionat , cand Juliette o trase de mana pentru a se ridica in picioare . Incepusera sa alerge din nou , alaturandu-se si Eric .

-         Focul nu-i va retine foarte mult ! declara el , continuand sa alerge , pastrandu-si distanta fata de Rebeca .

Pana la urma ajunsera la o casa imensa , ce parea mai mult un  castel . Era construit din pietre si avea un zid inalt , intarit cu sarma electrica . Toti intrara pe poarta si se adapostrisera in acea casa .

-         Bill ! striga Juliette .

-         Cine e Bill ? intreba Rebeca curioasa .

-         Face parte din povestea lunga pe care o vei auzi putin mai incolo , ii raspunse ea zambind .

-         El ne-a ajutat sa te gasim , completa si Luke .

Imediat , un baiat inalt , cu parul lung prins intr-o coada in varful capului se arata si ii poftira pe cei patru intr-o camera pentru a se odihni.