Capitolul 16. Sacrificii

Deci au trecut deja 2 saptamani, de la pauza mea, asa ca m-am intors, dupa cum am promis. Acum sa nu credeti ca voi posta mai des, deoarece incepe scoala, dar ma voi stradui.
   Capitolul de astazi il dedic lui Adda Adde, fiindca mi-a readus aminte ca trebuie sa fiu mai constiincioasa si sa postez cum am promis :))
Ok, nu va mai tin pe jar. Capitolul 16 il aveti mai jos. pupicei ! :*

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rebeca POV:

   Totul era invaluit in intuneric, dar eu nu cutezam sa-mi inchid ochii . Poate imi era frica, sau poate aveam prea multe ganduri calatoare. Ma gandeam la ce eram si la ceea ce am devenit. Nu imi venea sa cred ca parintii mei imi ascunsesera un lucru atat de important! Doar daca... ei nu vroiau sa ma implice si pe mine. Poate ar fi gasit o cale sa ma pastreze la distanta din lumea supranaturalului. Dar acum sunt aici. Ceea ce insemna ca au esuat. Si la fel am facut si eu. Fugind de probleme...ma rog, problemele care vor sa ma omoare, dar... cum se zice: “De ce mi-e frica de aceea nu scap ! “.

   Pana la urma trebuia sa-mi infrang fricile, insa mai intai trebuia sa imi dau seama ce puteri am si cum mai exact functioneaza ele.

  Zorii zilei m-au prins treaza, si foarte obosita.  M-am ridicat de pe asa-zisul pat in care trebuia sa dorm alaturi de Julliette, iar arcurile acestuia au scartait. M-am uitat la ea, cum dormea fara griji, si am alunecat usor din camera, fara a o trezi.

Acum ma aflam in camera principala, unde Jake si Eric pareau ca discutau ceva important. Niciunul din ei nu mi-a raspuns la salut, iar eu stiam deja motivul . Totul era din vina mea. Cei doi parca nici nu ma vedeau, continuandu-si discutia, care parea mai degraba o cearta, dar pastrau tonul jos, ca eu sa nu-i aud.

  Si cand credeam ca mai stanjenita de atat nu pot fi, ma salvase chiar Bill intrand in camera cu doua bucati de carne ce semanau a fi niste animale jupuite. Saracele animale!

-         Pai mai bine ele decat noi, nu crezi? Spuse Bill vazandu-mi fata miloasa.

Eu  nu am raspuns, ci doar l-am urmarit cum facea niste frigaruie la foc. Banuiesc ca asta va fi singura noastra masa.

-         Julliette nu s-a trezit? Intreba deodata Luke, uitandu-se prin camera.

-         Nu, ea...

-         Neata la toata lumea! Canta o voce melodioasa si fericita. Julliette tocmai intra in camera, plina de viata si toata numai un zambet. Cum ati dormit? Eu minunat! Spuse ea, plutind parca, pana langa mine si asezandu-se pe podea. Ce avem la micul dejun? Mi-e o foame de mor! Spuse ea privind la frigaruiele ce se rumenea deasupra focului.

-         Cred ca e iepure! I-am soptit eu, iar ea facu o fata dezgustata.

Hei! Bine ca macar cineva ma intelege.

-         Si voi ce susotiti acolo? Vorbi din nou Julliette, facandu-i pe cei doi baieti sa  se opreasca din vorbit, si sa se desparta, fiecare ducandu-se in directii opuse.

-         Nimic! Chestii de baieti! Spuse Luke asezandu-se langa ea dar trimitandu-i o privire rautacioasa lui Eric, desi el parea ca-l ignora.

L-am privit si eu pe Eric, desi, cred ca am stat numai cu ochii pe el de cand am intrat in camera. El parea ca ma ignora total. Am oftat trista.

-         Deci, ne trebuie un plan! Spuse Julliette cu gura plina. Scuze, doar ca nu mai suport tacerea asta! Se scuza ea, cand toti am privit-o.

-         Si ce propuneti? Banuiesc ca aveti un plan, nu? Intreba Bill.

-         Planul este sa reusim cumva sa ajungem inapoi la institut. Asta daca nu cumva Rebeca reuseste sa opreasca monstii, spuse Eric privindu-ma cu o expresie neutra, dar apoi evitandu-mi din nou privirea.

-         Deci Rebeca? Intreba Bill.

-         Eu... eu nu stiu cum..., am spus trista, negasindu-mi cuvintele. Nu cred ca pot sa fac asta!

L-am observat pe Eric cum si-a dat ochii peste cap, dar am rezistat impulsului de a iesi din camera, nervoasa.

- Ok... daca nu o poti face, noi nu te putem obliga, deci va trebui sa gasim alt plan! Spuse Julliette. Are cineva vreo idee? Intreba privindu-ne pe fiecare in parte.

- Cert este ca nu mai putem ramane mult timp aici!- Scuze Bill, spuse Luke.

- Pai atunci, as putea sa va conduc pana la institutie. Inauntru veti fi in siguranta! Spuse Bill.

- Dar cu tine cum ramane? Nu te putem lasa cu acei monstri care misuna prin padure! Am spus eu ingrijorata.

- Nu-ti fa griji. Pot sa-mi port si singur de grija, spuse el zambindu-mi.

- Iar apoi? Intreba Luke.

- Dupa ca va bag inuntru va descurcati! Spuse Bill.

- Stiu, dar ce anume vrem sa facem?intreba din nou tot Luke.

Toti ne-am uitat unii la altii fara a avea explicatii.

-         Pana la urma cum s-a ajuns la situatia asta? Intreba Julliette.

-         Pai am fost rapita de acei monstri! Am spus eu.

-         Iar doamna Menson e implicata in asta! Din ce am vazut pe caseta, se pare ca ea a rapit-o pe Rebeca , iar mai apoi, banuim ca ar fi predat-o monstrilor, spuse Eric, insa nu se intoarse spre mine.

-         Si acum intrebarea este : “ De ce ? “ De ce te-ar da acelor monstri care, stia ca aveau sa te omoare,continua Eric.

-         Cred ca putem afla intr-un singur fel, nu? Direct de la sursa! Spuse Jullietta.

 

Toata lumea a fost invitata sa-l urmeze pe Bill. Acesta ne arata o camera secreta, plina cu tot felul de arme destul de performante, inmanand fiecaruia cateva. Cateva costume se aflau de asemenea acolo, ce pareau facute exact pentru noi. M-am uitat curioasa la Bill, insa acesta ridica din umeri. Probabil ca hainele fusesera ale lui si ale iubitei lui, de cand erau mai tineri. Nu-mi pasa atata timp cat nu mai trebuia sa tremur in pijamalele mele amarate.

 Toata lumea s-a echipat corespunzator, cu arme si munitii, si ne-am intors in camera principala.

-         Deci stiti cu totii ce aveti de facut, da? Intreba Bill.

Toti am aprobat. Tot ce trebuia sa fac eu, era sa-mi pazesc spatele. Sa stau in umbra lui Eric, in timp ce se lupta pentru mine. Iar ceilalti, doar stateau pe langa mine, incercand deasemenea sa ma apere. Erau pozitionati in asa fel incat eu eram in mijloc, iar ei formau un cerc in jurul meu. Nu-mi placea asta. Nu-i puteam  lasa sa-si riste vietile pentru a ma apara pe mine. Dar ce puteam face? Ei macar aveau puteri, pe cand eu ? Eram un fel de doctor Dolittle, cel ce vorbeste cu animalele. Waw!Asta da putere.

Am iesit cu totii din casa, asteptand ca Bill sa patruleze si sa ne spuna daca drumul era liber.

 Mi-am pipait armele ce erau atasate cureliei de la fusta, neobisnuita fiind sa port asemenea... instrumente. M-am gandit ca oricum, probabil ca nu voi avea ocazia sa le folosesc, deoarece noii mei bodyguarzi nu ma vor lasa sa misc un deget.

 Bill se intoarse exact la timp pentru a pleca, explicandu-ne traseul pe care il vom urma, pentru a nu ne intalni cu acei monstri.

 Desigur, ca trebuia sa ne grabim , deoarece monstrii ne puteau simti, si vor ajunge imediat.

  Toata lumea era gata, in pozitiile corecte, cand am parasit proprietatea lui Bill. Cu totii am luat-o la fuga in directia aratata de catre Bill, dar pastrandu-ne pozitiile.

 Deodata cateva ciori au inceput sa zboara pe deasupra noastra si sa scoata un zgomot infernal, semn ca cineva le-a deranjat si cel mai probabil se aproprie de noi chiar acum.

 Iar banuielile mi-au fost confirmate, deoarece cateva minute mai tarziu, cateva urlete si ragete, se auzeau nu foarte departe, in spatele nostru. Cu totii ne-am crispat, si un frison m-a strafulgerat de-a lungul spatelui. Erau aproape. Am inceput sa alergam mai repede, dar stiam ca era inutil. Ne vor ajunge in cateva minute.

 Eric si-a luat pozitia, oprindu-se din alergat si intorcandu-se spre sunetele din padure, locul fiindu-i luat repede de Bill.

-         Ce faci? Am spus eu disperata, oprindu-ma si privindu-l pe Eric cum statea cu mainile departate putin de corp, in asteptarea monstrilor.

-         Luati-o, porunci el, iar urmatorul lucru de care eram contienta era ca cineva incerca sa ma traga si sa ma faca sa inaintez.

-         Nu! Am scancit eu, zbatandu-ma in bratele prietenilor mei. Nu aveam sa-l las pe Eric prada acelor animale. Daca cineva trebuia sa moara, eu eram aceea, nu el!

Pana la urma, Bill li se alatura prietenilor mei, incepand sa ma tarasca departe de acel loc. Eu priveam in spate cum Eric ridica un zid de flacari, inconjurat de un alt zid de flacari, intre noi si el.

Stiam ca era puternic, insa asta nu insemna ca era si invincibil.

-         Nu! Am strigat cu lacrimi in ochi vazand ca monstrii erau aproape de el. Lupta incepuse intre Eric si ei, insa nu am mai putut vedea ce a urmat, fiindca eram prea adancita in padure.

-         Nu! Nu-l putem lasa acolo! Am tipat eu prabusindu-ma la pamant.

-         Va fi bine! E cel mai bun! Spuse Bill, ridicandu-ma cu o mana si continuand sa inainteze. Ii va tine ocupati cat noi vom reusi sa intram in institutie.

-         Dar nu el! Plangeam eu.

-         Va fi bine! Spuse si Julliette, luandu-ma de un brat, incercand sa ma aline. Trebuie sa continuam sa mergem. Asa ar fi vrut Eric. In plus, daca nu reusim, sacrificiul lui a fost in zadar.

Cand am auzit acele cuvinte, am izbucnit si mai rau in plans. Deja se gandeau ca el nu va supravietui.

Dar eu ce puteam sa fac ? Sa-i duc dorinta pana la sfarsit?