Persoane interesate

miercuri, 31 august 2011

Capitolul 5 : Ospiciul

Si asa am fost adusa intr-un ospiciu . Femeia aceea pe care am inteles ca o cheama Diana Menson , mi-a spus ca voi sta 2 saptamani .
  Daca ma voi face bine , ma voi putea intoarce acasa . Adica acasa la unchiul .

Drumul a fost lung si obositor . Cat am calatorit in zilele astea , nu am calatorit niciodata in toate excursiile mele .

    - Am ajuns , spuse femeia , dupa ce a oprit masina .

Ospiciul Hall ne ura " Bun venit !" . Ciudat era ca nu parea un ospiciu . De parca as sti eu cum ar trebui sa arate unul . Dar ma asteptam la ceva de genul spitalelor .
    Acest ospiciu nu era decat o casa veche , destul de mare  , insa bine ingrijita ( nu ca a unchiului ) Toata curtea din spate era ingradita de un gard inalt de vreo 5 metri . Ma intrebam daca e electric .

- Masuri de siguranta ! imi spuse femeia vazandu-ma ca ma uitam la gard .

    Era destul de tarziu cand am ajuns . Afara era deja intuneric . Cred ca era vreo 11 noaptea . Nu am mai tinut numaratoarea .
     Strada era slab luminata de niste felinare vechi , ceea ce imi dadea frisoane . Ma gandeam ca oricine poate sta ascuns in intunericul de acolo . Mi-am scuturat capul , incercand sa-mi scot monstii aceia blestemati din cap , si am inceput sa ma aproprii de sanatoriu .

   Un felinar lumina usa de la intrare . Asta era bine . Nu stiu daca v-am mai spus , dar imi e groaznic de frica de intuneric .
 Am intrat repede imediat ce femeia a deschis usa .

       Inauntru era la fel de slab luminat . O veioza lumina slab holul pe care ma condus D-na Menson . Apoi am urcat niste scari , si am intrat intr-un alt hol . Eram sigura ca  chiar daca vroiam sa evadez , tot nu puteam . Mai ales pe intunericul ala . Apoi , D-na Menson s-a oprit in fata unei usi din lemn . A deschis-o in timp ce eu am intrat . Apoi a aprins o veioza si a inchis usa la loc , lasandu-ma singura .
 Am inspectat rapid noua mea camera , si puteam sa spun ca era destul de micuta . Dar ce e micut , e si confortabil . Cel putin pentru mine . Camera aceea , imi dadea un sentiment de siguranta si de familiaritate , si nici nu stiam de ce .

   M-am asezat pe pat si am continuat sa inspectez camera cu privirea . Spre deosebire de vechea mea camera de la unchiul , asta era de 100 de ori mai buna . Sau... cel putin mai curata . S-ar putea sa-mi placa aici , dar doar pentru o vreme .

 Mi-am cautat repede pijamalele prin geanta , si m-am imbracat rapid . M-am pus in pat , si am inceput sa ma gandesc . Cum am ajuns eu aici ? Cine ar fi crezut , ca eu , Rebeca Hudson voi ajunge intr-un ospiciu ? Dar dupa cum stim , viata e plina de imprevizibil .

 Am reusit sa adorm intr-un sfarsit , cu gandul la parintii mei . Bineinteles , ca lacrimile au fost inevitabile , insa am incerca nu mai plang . Nu vroiam sa sperii pe nimeni maine dimineata cu ochii mei umflati si rosii .

Dimineata , o femeie de vreo 40 de ani , a venit sa ma trezeasca .
 Mi-a spus sa ma imbrac , si sa cobor la micul-dejun , in 30 de minute .
 Era putin ciudat . Ma simteam ca la un internat normal , nu ca la un spital de nebuni .
   M-am imbracat rapid , mi-am dat cu peria prin par de vreo 2 ori , apoi am iesit din camera . Femeia ma condus intr-o camera in care erau cateva mese . Probabil ca acolo se sevea masa .
  Inauntru erau vreo 30 de copii . Erau cam de aceeasi varsta cu mine . Unii poate putin mai mari .
 Toti se uitau la mine . Unii mirati , altii speriati , sau chiar furiosi . Dintr-un motiv sau altul , pareau ca prezenta mea ii deranjeaza .
 Insa mie imi era foame , asa ca m-am asezat la o masa goala si am asteptat-o pe femeia aceea sa-mi aduca ceva de mancare .

 Putem sa le aud cum susoteau . Vroiam sa le strig ca nu eram surda si sa nu ma mai barfeasca atat . Dar stiam ca asta nu va rezolva nimic . Poate chiar imi voi face cativa dusmani , si nimeni nu va vorbi cu mine .  De parca mi-ar pasa . Tot ce vroiam era se se termine aceste 2 saptamani , si sa ma intorc acasa . Adica la unchiul . Eu nu mai aveam casa . La acest gand , un val de tristete ma cuprinse .

 Am simtit nevoia de a plange , insa m-am abtinut cat de mult am putut . Nu vroiam sa fiu vazuta asa de vulnerabila .
 Am inceput sa mananc , incercand sa ignor privirile si susotelile .
La un moment dat am simtit pe cineva in fata mea , si mi-am ridicat capul .
 O fata blonda , cu ochii albastri , cam de varsta mea , s-a apropiat timida de masa mea .
- Buna ! spuse ea . Pot sa stau langa tine la masa ? intreaba ea sovaind .
- Da . Sigur , spun eu facandu-i semn sa ia loc .
Ea zambi , si se aseza in fata mea .
- Deci , cum te numesti ? intreaba ea .
- Rebeca . Sau doar Beca .
- Eu sunt Julieta . Sau ... de fapt , doar Julieta , spuse ea incruntandu-se putin .
Am zambit amandoua la reactia ei .
- Deci , sunt adevarate zvonurile ? intreba ea .
- Ce zvonuri ? intreb eu . Deabia azi am venit si deja erau zvonuri despre mine ?
- Stii tu . Adica , nu ai de unde sa stii . Spuse ea brusc serioasa .Am auzit niste zvonuri , cum ca ai fi o Cautatoare ? intreaba ea entuziasmata . E adevarat ?
- O ce ? intreb eu confuza .
- O Cautatoare ! Stii tu .. gasesti orice creatura de oriunde in lume . Stii , talentul asta este chiar super rar .
                                                                                                          
Ma uitam la ea cu gura cascata . Ce tot vorbea acolo ? Cred ca ea chiar avea probleme mentale . Acum cel putin stiam ca la mine nu e asa de grav . Stiam eu ca nu e bine sa socializez aici . Asta imi mai trebuia . O nebuna drept prietena .
Dupa un minut mi-am dat seama ca ea inca mai astepta un raspuns , si eu inca ma mai holbam la ea . Ce puteam sa-i spun ?

- Pai ....incep eu .
- Julieta , las-o in pace pe fata cea noua! ma intrerupse un baiat .
Era inalt , brunet , cu ochii verzi , si puteam vedea ca avea si muschii bine lucrati . Era chiar dragut ! 
- Scuze , continua el . Asa face cu toti nou -venitii . Eu sunt Luke .
- Beca ! spun eu timida .
- Si , cand ai ajuns aici ? continua Julieta de parca nici nu fusese intrerupta .
- Pai aseara .
- Wow ! Cred ca esti putin cam derutata . Oamenii Doamnei Menson sunt destul de rapizi , spuse ea zambind . Si cum ai reactionat cand ti-ai descoperit puterea ? Pun pariu ca te-ai speriat groaznic . Eu cand am aflat ca sunt ...
 S-a oprit vazand ca au ma holbam la ea mirata . Adevarul este ca eram putin speriata . Nu stiam cum sa ma descurc cu asta .
 Dar ea , isi lua privirea de la mine si privi la baiatul care acum era la masa noastra .
 M-am uitat si eu la el la fel de mirata , asteptandu-ma sa fie si el la fel de mirat ca si  mine. Insa el se uita la mine incruntat , dar nu nervos . Mai degraba ...curios sau .... mirat ?
 A vrut sa puna ceva , insa femeia aceea ne-a spus ca e timpul sa mergem la ore .
Cu totii s-au ridicat si au plecat de la mesele lor , iesind pe usa .
Eu m-am dus la femeia aceea si am intrebat-o unde e clasa mea , si daca aveam un orar .
 Ea a spun ca nu avem clase diferite si ca toti copii stau impreuna , pana cand va veni cineva sa ne imparta in grupe .
 M-am luat si eu dupa copii , pana am ajuns la o sala mare si goala .
Parea o sala de sport .
 M-am asezat pe banca si am asteptat sa vina un profesor .

________________________________________________

Hei ! daca aveti ceva de spus , lasati-mi un comment .

4 comentarii:

  1. Foarte tare, ce pot spune? Mi-a fost dor de blogspot si de toate povestile de pe aici!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow...se pare ca ospiciul nu-i ceea ce pare ...ehh ce sa-i faci.Nimic nu e ceea ce pare in lumea asta :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt curioasa ce o sa "invete" ;))

    RăspundețiȘtergere