~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Rebeca POV :
Nuu!!!! De ce el ? de ce el ? Eu trebuia sa mor , nu el !
imi spuneam intruna in gand. Mi se rupea inima in mine, iar plansetele mele se
mai domolira putin. Trebuia sa lupt, sa scap si sa inving. Pentru Eric. Pentru
parintii mei .
Am continuat sa
alergam , pana ce zidurile institutului se vedeau in fata noastra. In spatele
nostru nu se mai auzea nimic, semn ca scapasem de animale. Cu rasuflarea taiata
, toti am ajuns pana langa gardul electric de sarma.
Bill se apleca in fata noasta, si cu o ustensila pe care au
nu am vazut-o, taie o gaura in gard, intratat cat sa putem intra noi.
-
Pana aici mi-a fost misiunea , spuse el soptit,
privindu-ne pe fiecare in parte. De aici, sunteti pe cont propriu, aspuse el.
Noi am aprobat din cap , iar
Julliette se strecura prima prin gaura din gard, fiind urmata de Luke. Iar cand
sa ma alec si eu , Bill ma stranse de mana, oprindu-ma. Mi-am intors privirea
spre el , intrebatoare.
-
Vroiam sa-ti spun sa ai grija, ii spuse el, privind-o
blnad. Si eu am fost acolo, si e un loc teribil pentru toti . Pana la urma,
cotoroanta va scapa de fiecare copil, pana va ramane doar cel mai
puternic.Trebuie sa o anihilati pentru a nu mai face rau nimanui. Asculta-ma cu
atentie. Nici un adult din casa aceea nu este de incredere si sa nu asculti
cumva prostiile lor. Vor incerca sa va insele prin trucuri murdare.
-
Dar tu cum ai scapat ? intreb eu curioasa.
-
E o poveste prea lunga , pe care poate o vei afla
intr-o zo, insa nu acum. Dute , dute repede si salveaza-i pe toti ceilalti. Si
nu uita ca puterea e in tine. Nu trebuie decat sa o controlezi., spuse bill si
ma impinse prin gaura.
Prietenii mei ma ajutara sa ma
ridic si m-au condus spre usa
din spate. Se pare ca in timpul in care eu vorbisem cu Bill, ei se descurcasera
de minune cu descuierea usii .
Am intrat toti trei tiptil , in cea mai mare liniste. Am ajuns la
bucatarie, unde Luke a intrat nestighetit, de parca inca mai locuia aici, sub
pretextul ca i se facuse foame de la atata furisat.
Si eu si Julliette ne-am dat ochii peste cap
si cand aproape sa intram dupa el si sa-l taram afara, am auzit rasete. Ne-am
privit ingrijorate si am dat buzna in bucatarie , unde Luke radea cu prietenii
lui.
Cand am intrat , toti au inceput
sa-si dea coate si sa rada , iar eu m-am uitat intrebatoare la Luke, care se
rusinase . Oh, te rod, sper ca nu...
-
Ce credeti ca faceti aici ? replica o vice groasa din
spatele nostru , iar noi ne-am intors ingroziti , uitandu-ne la Andre care era
postat in fata usii cu mainile in solduri , privindu-ne de nervos.
Totul a decurs in doar cateva clipe, timp in care Julliette
l-a ridicat in aer cu puterea mintii , iar unul dintre baieti s-a postat
inaintea lui si, intinzand mana spre el, ceva s-a intamplat, caci Andre a
lesinat.
Julliette l-a lasat sa cada la pamant relativ usor , fara
a-l rani, iar eu ma uitam ingrozita , cand la el, cand la ceilalti.
-Nu-ti fa griji, e doar lesinat, imi spuse Julliette
vazandu-mi privirea ingrijorata. Marcus are o putere... eh, e mai complicat de
explicat si nu prea avem timp, asa ca, o lasam pe alta data, bine?
Eu am incuviintat inca ingrozita insa m-am lasat trasa de
Julliette de acolo , uitandu-ma la Andre pana ce m-a scos din camera .
-
Si acum ? intreba unul din baieti.
-
Mergem la cauza tuturor problemelor ! raspunse
Jullietta pe un ton de “ evident “ , in timp ce baietii s-au pus pe chicotit.
M-am intors spre ei uitandu-ma
mirata de izbucnirea lor, si vazandu-l pe Luke cum le arunca priviri mortale.
- Ce naiba e cu voi ? izbucni si
Julliette dintr-o data.
-Potoliti-va odata ! replica si
Luke , inca tintuindu-i cu privirea pe toti .
- O, ia uitati-va cum ii ia
apararea ! spuse Marcus pe o voce de copilas , timp in care toti cailalti au
inceput sa rada .
- Nu avem timp de hliziturile
voastre , orice vi s-ar parea amuzant , asa ca incatati odata si sa mergem !
spuse Julliette
De aceasta data , baietii au
ascultat-o si ne-au urmat , insa nu fara a mai chicoti inabusit , si a-si da
coate unul altuia .
Ok, aici se petrecea ceva de care
eu nu ma prinsesem , mi se pare . Insa nu mai aveam putearea de a-mi ingadui sa
ma mai gandesc la asta , ci eram mai degraba stresata de ce va urma .
Intalnirea cu D-na Menson ma ingrozea la culme.
Am urcat cu totii scarile , si cu fiecare pas
pe care il faceam , stomacul meu se strangea , iar palmele incepeau sa-mi
transpire , avand totodata mainile reci ca gheata .
In sfarsit ajunsesem in fata
biroului ei, insa niciunul dintre noi nu avea curajul sa deschida usa .
Cu totii ne priveam cu tristete , simtind tensiunea in aer. Am luat o gura mare
de aer, si fara sa mai spun nimic , am
deschis usa
cu putere , lasand-o sa se loveasca de perete . Cand am intrat , am privit cu
uimire la biroul gol.
-
Nu e ! am spus eu socata dar si usurata pe de o parte .
-
Vedem si noi asta ! spuse Marcus , intrand in urma mea
, impreuna cu ceilati .
-
Asta inseamna ca e posibil sa fi stiut ca venim, spuse
si Luke.
-
Atunci , ce ne facem ? intreaba si Julliette.
-
Ce ne intrebi pe noi ? spuse un alt tip, revoltat .
-
Nu va intrebam pe voi fraierilor ! rabufni si Julliette
, astfel ca in cateva clipe conversatia se transforma intr-un haos total , toti
vorbin in acelasi timp , contrazicandu-se , in timp ce mie imi bubuia capul de
durere .
Nu mai puteam suporta harmalaia
aceea . Pur si simplu ma enervau la culme .
-
Taceeeeti! Am tipat eu la ei . Incetati odata cu toata
vorbaria asta inutila ! Nici nu pot sa gandesc de voi ! Ma scoateti din minti ,
nu mai rezist! Continuam eu sa tip la el, si spre surprindearea mea , s-au
potolit , nemaiscotand niciun sunet.
-
Scuze R. , spuse Luke.
-
Mda, ne-a cam luat valul, spuse remuscata Julliette .
-
In fine. Numai sa va reveniti odata pentru ca , daca
a-ti uitat cumva , suntem in mare pericol. O ceata de monstri e pe urmele
noastre , Eric cel mai probail e mort , iar vrajitoarea asta de Menson a
disparut ! Cred ca imi ajung toate problemele si fara a va suporta scancetele
voastre , am spus suparata simtind cum mi se umezesc ploapele, dar strangand
puternic din ele sa nu le las sa evadeze.
-
Imi pare rau , R. , schiar ne-am purtat ca niste
aiuriti , spuse Julliette venind langa mine si strandandu-ma cu o mana pe dupa
umeri. Trebuie sa te linistesti o secunda
, anunta ea.
-
Nu , mi-e mai
bine acum, am mintit , tragand cu putere
aer in piept , incercand sa-mi recapat calmul. Trebuie sa mergem dupa ea , spun
dupa o clipa .
-
Stim, spuse Luke. Si o vom face . Impreuna , alaturi de
tine , spuse el zambindu-mi cu caldura .
-
Da ! aproba si Julliette.
Si uitandu-ma la figurile
zambitoare ale prietenilor din jurul meu, mi-am dat seama de un lucru. Ca
indiferent care va fi deznodamantul, stiu sigur ca macar am alaturi de mine
niste prieteni adevarati .
-
Haideti! Spuse Marcus . Pana nu ne scapa ! ne avertiza
el aratand spre fereastra dinspre curtea
din spatele cladirii.
Cu totii am privit in directia
indicata , iar apoi , pornind pe scari in jos .
-
Grabiti-va ! striga unul dintre tipi.
Simteam adrenalina pulsandu-mi
prin vene , auzindu-mi pulsul inimii in urechi , alergand cu toate fortele mele
, incercand sa tin pasul cu ceilalti .
In sfarsit am reusi sa iesim pe usa imensa de la intrare , inconjurand cladirea .
Era ciudat faptul ca nu am mai vazut pe nimeni in afara de baieti . Insa nu
aveam timp acum de meditat, caci curtea din spate ni se intindea in fata .
Oprindu-ne pe loc pentru a urmari scena din fata noastra , am ramas muti de
uimire.
Toata scoala , era aliniata atat de exact , de parca elevii erau niste
soldati inrolati in armata . Ciudat era faptul ca stateau atat de drepti , si
asezati atat de exact , incat pareau niste statui. In fata lor , Directoarea
Menson ii privea cu viclenie , uitandu-se la fiecare in parte . Atat in stanga
, cat si in dreapta ei, stateau toti adultii pe care i-am vazut vreodata in
acea institutie, zambindu-si unii altora, multumiti.
Discursul Directoarei incepu , cu o voce patrunzatoare
si taioasa , rasunand in aer.
-
Dragii mei elevi . Iata ca in sfarsit asteptarea
voastra a luat sfarsit . V-am promis o viata mai buna , si am de gand sa ma tin
de promisiune. Sunteti niste copii talentati , si nu este corect sa stati
ascunsi intr-o cladire ce Exteriorul o crede un ospiciu !
-
Exteriorul? Intreb eu soptit , inca privind-o, desi ea
nu ne putea vedea acum.
-
Adica lumea care nu are puteri , ma lamuri Luke.
-
Acum, copii mei veti lua ce este al vostru. Veti obtine
puterea si tot ce meritati. Voi sunteti cei puternici, iar Exteriorul ar trebui
sa se teama de voi si nu invers. Ani de-a lungul v-ati antrenat din greu , iar
acum a venit vremea sa va luati rasplata . Veti fi stapanii lumii, domnind
alaturi de mine ! spuse directoarea
triunfatoarea , inaltandu-si barbia in fata si zambind superior.
-
Nu si daca avem noi un cuvant de spus! Am spus eu ,
iesind din ascunzatoarea , urmata de prietenii mei.
-
Rebeca ? Ce cauti tu aici ? spuse directoarea ,
contrariata.
-
Dar ce s-a intamplat ? De ce sunteti asa de alba la
fata ? Aratati de parca ati fi vazut o stafie ! spuse Luke.
-
Si ca sa-ti raspund la intrebare , am venit sa cer
explicatii ! spun eu.
-
Dar...dar ... se balbaia directoarea.
-
Dar ce ? Te surprinde faptul ca e inca in viata ? Asta
dupa ce ai dat-o monstrilor acelora sa o sacrifice ca pe un porc de Craciun ?
striga Julliette furioasa .
-
Ce ? Copii ati inteles totul gresit ! spuse directoarea
incercand sa dea inapoi , aparandu-se .
-
Ei nu mai spune! Atunci inseamna ca poti explica?
Intreb eu.
-
Eu ... eu doar ... Dar nu mai apuca sa spuna nimic ca o
si lua la goana in directia opusa .
Toata lumea se uita mirata , de la
unii la altii , auzindu-se cum susotesc . Noi am pornit in fuga dupa ea ,
lasand murmurile martorilor in urma noastra . Directoarea Mensen se apropria de
masina ei cu pasi rapizi. Era prea departe pentru a reusi sa o ajungem la timp,
si urma sa scape. Insa , ca printr-o minune , cineva se napusti peste ea ,
doborand-o la pamant si imobilizand-o. Cand au ajuns cu totii , cu rasuflarea
intretaiata langa ei , abia m-am putut strecura prin spatele lor , incercand
sa-mi fac loc in fata , pentru a vedea ce anume se petrecuse acolo. Si mare
mi-a fost surpriza cand eroul nostru nu era altul decat Eric al meu . Si da ,
stiu ca e al meu , orice ar zice altcineva . Statea peste directoare , zambind
smechereste , cum avea el obiceiul.
-
Eric ! am tipat eu sarind in bratele lui si aproape
daramandu-l de pe directoare .
-
Ohoho ! R. mai incet putin , rase Eric , dar
strangandu-ma si el cu mana sa libera .
-
Ce ma bucur ca esti aici ! ii spun eu cu lacrimi in
ochi, uitandu-ma la el.
-
Intotdeuna voi fin, spuse el stergandu-mi lacrimile, si
zambindu-mi cu caldura.
Din spatele nostru se auzira la unison sunete de “ ahh.. “
iar noi ne-am intors , devenind deodata constienti de toata lumea ce ne
urmarea. Am rosit , zambind, departandu-ma de Eric.
-
Si deci, cum ai reusit sa ajungi aici la timpul
potrivit? Si intreg ? intreba Marcus de aceasta data .
-
Pai, am cam asteptat momentul potrivit oentru a
interveni, iar de scapat, e o poveste lunga . Acum avem alte prioritati de care
trebuie sa ne ocupam , spuse el uitandu-se la directoare , care se zbatea , sub
greutatea genunchiului lui Eric cu care a imobilizat-o, incercand sa se
elibereze, insa fara succes.
-
Ca tot veni vorba... , spuse Luke, privind in jos.
-
Chiar asa , spun eu incruntandu-ma la directoarea
menson. Imi sunteti datoare cu o explicatie ! spun eu. De ce ati vrut sa ma
omorati?
-
Nu am vrut sa te omor, spuse ea , oftand enervata. Am
facut ce era mai bine pentru institutie . Acei montri au venit la mine ,
cerandu-te pe tine, iar in schimb ne lasau instituia in pace . Era un schimb
profitabil, pierdand un singur elev in detrimentul intregii institutii, sfarsi
ea.
-
Si te-ai gandit ca mai bine o trimiti la moarte pe
prietena mea , decat sa lupti sa o salvezi? Spuse nervoasa Julliette.
-
A fost alegerea cea mai buna ! spuse directoarea
nervoasa.
-
Si ce facem cu ea ? intreba Marcus.
-
Am putea-o preda politiei ? intreba Luke.
-
Pe bune ? Si ce vor spune oare ? intreba Julliette.
-
Hei, am spus si eu, nu am dat in cap ! se apara Luke.
-
Bine, copii, nu va mai certati ! am intervenit eu.
-
Mda, ar trebui sa ne concentram , spuse si Eric.
O clipa de neatentie , si
Directoarea menson reusi sa se elibereze si sa fuga , urcandu-se in masina ei,
plecand in tromba.
- Nu se poate ! am strigat noi
uitandu-ne la masina ce se departa.
Insa un minut mai tarziu, masina
fu aruncata de pe sosea , rostogolindu-se in lacul de pe margine, si
scufundandu-se. Toata lumea a icnit de
uimire.Uitandu-ne atent , la cel ce provocase accidentul, l-am vazut pe acel
monstru care ma tinuse sechestrata.
Din padurea din spatele sau, au inceput sa
coboare, rand pe rand tot mai multi monstri, privindu-ne cu ura , si
intreptandu-se spre noi. Aratau foarte furiosi, cu balele curgandu-le printre
dintii imensi si ascutiti.
Cu totii am inceput sa ne dam in
spate, cu pasi sovaielnici.
-
R. ce ne facem , sopti Julliette, inghitind in sec.
Eric era acum langa mine,
tinandu-ma strans cu o mana, langa pieptul sau.
Din spate , am auzit cum ceilalti
copii veneau in fuga , si le-am putut auzi sunetele de mirare la vederea
monstrilor.
-Nu-ti fa griji, R. , te aparam
noi , spuse Marcus indreptandu-se spre grup si pregatindu-i de lupta ( credeam
eu). Lupta mea , mi-am spus cu tristete.
-Nu-ti fa griji, fiindca nu va fi
nevoie , spuse Eric dintr-o data, iar toti ochii s-au indreptat spre el.
- Ce vrei sa spui?intreba Marcus.
-Adica , nu va fi nevoie de nici o
lupta, fiindca singura arma ce ne poate apara sta chiar aici, spuse el
strangandu-mi umerii delicat.
- Eu? Intreb ingrozita.
- Chiar tu! Spuse Eric.
- Nu ...eu nici nu stiu ce sa ...
nu! Am spus eu categoric.
- Gandeste-te , Rebeca, spuse Eric
intorcandu-ma cu fata spre el, pentru a ma putea privi in ochi. Doar tu ai
puterea de-ai opri. Trebuie doar sa ai incredere in tine.
- Dar nu stiu cum...
- Sss... linisteste-te . Stiu ca
vei reusi . Eu am incredere in tine, spuse Eric.
- Si eu ! spuse Jullietta dintr-o
data.
- Si eu ! incepura cu totii sa
aclame.
- Poti sa o faci ! spuse Eric ,
sarutandu-ma usor pe buze si zambindu-mi incurajator.
Am luat aer in piept, zambind la
randul meu.
-
Pot sa fac asta ! Pot sa o fac ! imi repetam,
intorcandu-me cu fata spre monstrii ce erau infricosatoar de aproape de mine si
prietenii mei.
-
Gandeste-te la prietenii tei ! imi sopteam. Poti sa o
faci ! Esti puternica !mama , te rog dami putere ! am soptit privind spre cer.
Monstrii maraiau, fiorosi,
continuand sa se aproprie, cand glasul meu
rasuna cu putere.
-
Opriti-va! Am strigat la ei, incercand sa par demna de
respect. Prin puterea mostenita de la mama mea , cea care v-a fost stapana , va
ordon sa va opriti! Am strigat, iar , spre surprinderea mea, monstrii chiar
s-au oprit.
-
Incepand din acest moment , imi revendic dreptul de a
fi stapana voastra , acceptandu-mi menirea. Aceea de a va fi conducatoare , am
spus cu putere.
Toti monstrii, pareau uimiti, si
si-au plecat capul in semn de respect.
-
Aratati supunere fata de noua voastra stapana ! striga
Eric, zambind
Atunci, toti monstrii au
ingenunchiat cu capetele plecate.
-
Ai reusit R. ! Esti o eroina ! striga Julliette
luandu-ma intr-o inbratisare , in timp ce toata lumea izbucena in urale.
Si , acestea fiind spuse urmeaza ....
Sfarsit !........... sau, nu?
Rebeca se afla in fata semineului in care ardeau doi
busteni, tinand in maini o cana cu ciocolata calda, si zambind la baiatul ce o
tinea in brate. Langa ei, Jullietta si Luke se giugiuleau, sarutandu-se din
cand in cand, iar in partea opusa lor, Marcus cu o alta fata , stand
inbratisati si vorbind inflacarati , zambind dulce unul la celalalt.
Ne aflam tot in
institut, caci aceasta era casa noastra. Insa multe lucruri se schimbasera de
la inceput. Acum, aveam alt director, si anume pe Bill , care mai nou isi
gasise o mare iubire in doamna Lafoure, profesoara de engleza, numai ca ea nu
stia asta , inca .
Lucrurile se mai
calmasera putin, si acum, nu mai erau cursuri ce se bazau nuami pe monstri sau
alte ciudatenii , si pe antrenamentele intensive, ci se poate spune ca putea fi
confundat foarte usor cu un liceu normal. Numai ca aici nu prea era nimeni
normal, as zice.
-
Hei, Eric, poti face ceva cu facul ala ? s-a facut cam
frig , striga Marcus.
-
da , insa mai trebuie sa puna cineva un lemn , insa
sunt cam ocupat ca sa ma ridic , spuse el , uitandu-se la mine zambind.
-
Ma ocup eu de asta , anunta Julliette intinzandu-si
mana si , facand lemnul sa leviteze cateva minute , il lasa sa cada in semineu.
Eric se apleca putin in fata si
trimitand cateva scabtei prin aer, reusi sa aprinda focul, facandu-l sa arda cu
o flacara mai mare.
Partea buna a lucrurilor era ca
invatase ca nu trebuia sa se ascunda sau sa creada ca nu o sa-l mai iubesc
pentru ca are asemenea puteri. Pentru ca
era deosebit, la fel ca noi toti , dealtfel. Si de-a lungul vietii am invatat
ca ceva diferit nu inseamna neaparat ceva
rau. Ba dincontra.
Insa aceasta este doar o poveste , si nu se
stie sigur daca faptele chiar au avut loc sau nu. Dar daca ar i sa invatati
ceva din aceasta poveste , ar fi faptul ca trebuie sa aveti incredere in puterile
voastre si sa fiti mereu voi isiva .
Sfarsit ! ( de data aceasta cu adevarat
)