Capitolul 15. Nu ma place !

Hei dragilor , inainte sa va las sa incepeti  capitolul , am un anunt foarte important . Voi lua o pauza in urmatoarele 2 saptamani , deci abia atunci vor aparea noi capitole la toate ficurile mele .

Sper sa nu ma parasiti de tot :(

Read & Comm

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Rebeca POV :

L-am urmat pe acel barbat care nu cred ca era foarte invarsta . Avea cel mult 30 de ani , si arata chiar foarte bine . Nu ca m-ar interesa .

  Cu totii s-au asezat pe unde au putut . Camera nu avea nici un obiect decorativ . In interior , parea facuta din lemn . Un foc ardea intr-un fel de gratar mai medieval asezat chiar pe podea. Ce stiam eu , nu eram buna la istorie si obiecte medievale.

 M-am asezat langa Julliette , iar langa ea , se aseza Luke . Bill se aseza in fata noastra miscand jarul din foc .

Mi-am ridicat privirea , sa-l vad pe Eric intr-un colt indepartat , stand in picioare , si uitandu-se fix la focul ce mocnea . Trasaturile fetei lui , indicau faptul ca era ... iritat , dar ochii lui aratau tristete .

Nu intelegeam , de ce ma trata cu raceala acum . Adica , inainte sa ne atace monstrii , era asa dragut cu mine ... Am crezut ca ma place cu adevarat sau poate ....

  Nu mai stiam ce sa cred . Mi-am luat privirea de la el , privind si eu focul intristata . Deodata , un vant puternic intra pe fereastra si stinse focul in intregime .

-         Ah ! Mi-e frica de intuneric ! tipa Julliette panicata .

-         Eric , spuse Bill cu o voce calma . Ne ajuti putin, te rog ? se auzi vocea lui in intuneric .

Un oftat zgomotos dar mult prea cunoscut se auzi , iar focul se reaprinse automat , pulsand parca cu mai multa viata .

Am privit uimita spre Eric , dar el imi evita privirea . M-am uitat si la ceilalti , dar nimeni nu parea uimit de ceea ce Eric facuse .

-         Deci sa inteleg . Mai intai am fost capturata de niste  monstri care ma cred nu stiu ce protectoare si care sustin ca o stiu pe mama , apoi aflu ca voi – am aratat spre Luke si Julliette – ca aveti puteri magice , sau ceva , si acum faci chestia asta – m-am adresat special catre Eric – si nimeni nu pare prea impresionat . Am ratat eu ceva ? spun cu adevarat curioasa . Eu nu am ajuns intamplator la acea institutie , nu ? am spus convinsa dar cu vocea tremuranda . Mi-am abtinut lacrimile , nevrand sa impresionez pe cineva .

-         Nimic nu este intamplator ! spuse Eric pentru prima data , privindu-ma rece, iar apoi parasi camera.

I-am privit pe fiecare , dar nimeni nu parea ca are de gand sa-mi explice si mie .

- Ei ? Nu aveti de gand sa ma informati si pe mine ? spun eu de-a dreptul nervoasa . M-am saturat de atatea secrete !

- Pai ... incepu Julliette , iar toto ochii se indreptara spre ea . la inceput , cand ai venit , am crezut ca stii de ce te afli aici . Dar apoi , cand nu habar nu aveai de puterile ce le aveai , am vrut sa-ti spun , dar ceilalti mi-au spus ca e mai bine sa-ti explice altcineva , ca ...

- Doamna Menson ? am intrebat eu cu ura in voce .

- Ei bine , da .Nu am vrut sa iti ascund adevarul , dar am crezut ca te vei speria rau de tot . Cel putin , pentru mine a fost destul de traumatizant totul . Iar cand parintii m-au trimis la acel institul , stiau ca eu aveam puteri , dar au preferat sa nu se amestece, si sa lase pe cineva “ profesionist “ sa se ocupe de mine . Imi pare sincer rau, ca nu ti-am spus, a spus Julliette trista .

- E in regula , banuiesc, am spus eu mai mult soptit . dar , ce stii mai exact despre mine ?

- Nu stiu prea multe . Doar ce se zvonea prin institut . Ca au fi o Cutatoare ! spuse ea.

- Dar ce este mai exact o Cautatoare , vreau sa stiu ! am insistat eu .

- Pai , din cate stiu eu , o Cautatoare are darul de a gasi pe cineva oriunde ar fi , spuse Julliette.

- Dar in special monstri ! spuse dintr-o data Bill. Statea cu privirea atintita spre foc , inca jucandu-se cu jarul . Pentru o clipa , am crezut ca doar mi s-a parut ca a vorbit , dar apoi , am putut auzi surprinderea lui Julliette de langa mine .

- Dar de ce in special monstri ? intreba ea curioasa .

- Pentru ca , puterea Cautatoarei ii vizeaza in special pe ei . Doar Cautatoarele puternice pot localiza si altceva , spuse el , oftand plictisit .

- Si mai sunt multe din astea ? intreba de data asta Luke.

- Din pacate , ultima Cautatoare a murit acum cativa ani ! spuse el  pastrandu-si fata de om plictisit .

- Mama ! am soptit eu trista .

- Poftim ?! striga Julliette auzindu-ma.

- Era mama mea ! Ea era cautatoare . Acel monstru mi-a spus , ca eu trebuia sa ii iau locul dupa moartea ei , dar cum eu habar nu am avut despre toate astea , ei au crezut ca am dezertat si ca am fugit de responsabilitati . De asta vor sa ma omoare . De asta ma considera o tradatoare ! am spus eu cu lacrimi in ochi .

- Oh Rebeca , imi pare asa de rau , spuse ea luandu-ma in brate .

- Nu , nu-i nimic , sunt bine ! am spus eu tragandu-mi nasul si stergandu-mi lacrimile . Am nevoie doar de putin aer, am spus ridicandu-ma de jos si iesind in liniste din incapere .

Am inceput sa merg pe holuri , sperand ca voi gasi o iesire . Am deschis usi la nimereala , pana ce am ajuns la ultima . Am deschis-o dar nu erau decat niste scari din lemn . O-o ! In ce ma mai bag acum ? mi-am spus incepand sa urc scarile . Scandurile vechi , scartaiau sub pasii mei , ceea ce ma infiora putin , dar am continuat sa merg prin semiintuneric . Cand am ajuns aprioape de capatul scarilor , am observat ca era un tavan . Unde ar trebui sa duca scarile astea daca nu aveau cum sa continui ?

Am pipait cu mainile tavanul din lemn in incercarea de a gasi un maner sau ceva . O secunda nu am fost atenta , dezechilibrandu-ma putin de pe treapta scarii , iar bratele mele au urcat cu putere in sus , in speranta de a se agata de ceva , cand tavanul se misca putin .

 Am reusit sa ma redresez fara a cadea , si mi-am intors atentia la tavan . Am pus mainile pe el si am impins cu putere . Atunci , acesta se misca , fiind un fel de trapa . Am impins trapa de tot , si am intrat in alta camera . Parea mai veche , iar praful si panzele de paianjen dovedeau asta .Insa era si mai luminata . De o lumina alba ce parea artificiala . Mi-am indreptat privirea spre peretele urias ce era in totalitate din sticla , putand observa luna , ce era mai mare ca deobicei .

Am alunecat spre geamul imens , hipnotizata de frumusetea noptii . Mi-am intins mainile , atingand sticla pentru a putea privi mai bine . Atunci am observat ca de fapt era un fel de terasa ce se continua mult prea mult decat era necesat . Aproape ca semana cu un pod facut in totalitate din lemn . Am obsevat la capat o silueta intunecata , si m-am gandit cine poate fi , dar mai ales , cum a ajuns acolo , avand in vedere ca eram la etajul 3 .

 Mana mea a alunecat intr-o parte din greseala , dar dadu cu mana de un maner .

Astazi eram mult prea neatenta cu unele chestii ! Am apucat manerul mai strans decat era necesar , asteptand putin , inca nehotarata daca sa ies . Inima imi batea in pieptcu putere iar o senzatie de caldura imi invaluie corpul intr-o secunda . Era teama desigur .

Continuam sa privesc silueta ce parea doar o umbra , cand ao observat ceva . Alea erau scantei ?

 Nici  nu mi-am dat seama ca pe fata mi se forma un zambet . Am tras de maner deschizand usa de sticla , incepand sa merg incet , catre el . Aveam o stare de bine , dar si de neliniste . Parca milioane de fluturasi szburau prin stomacul meu , iar cu fiecare pas mai aproape de el , inima mea incepea sa bata din ce in ce mai tare , mai sa vrea sa-mi iasa din piept .

Incercam sa sa respir normal , luand guri mari de aer, si expirand incet , incercand sa ma calmez. Mai aveam numai cativa pasi , cand el se intoarse deodata , privindu-ma in ochi cu o intensitate coplesitoare .

Eric POV :

Nu mai puteam suporta ! Dupa ce ca mi-am desvaluit puterile in fata ei , acum trebuia sa le folosesc din nou pentru un amarat de foc de tabara , sau ce-o fi asta ?

Era destul ca ea ma credea un monstru . Acum am si dovedit-o !

Iar cel mai rau , era ca ea se prefacea . Se prefacea ca ceea ce sunt eu , nu o nelinisteste , nu o inspaimanta  si o ingrozeste . Se prefacea ca sunt un amarat de om normal !

Iar eu nu meritam sa fiu tratat asa ! Era prea buna pentru mine , si nu o merit !

Am sperat ca pot sa-mi scund adevarata natura , si poate ca ma va accepta mai usor , pana la urma . Dar, nu ! Trebuia eu sa stric totul ..

 Am iesit din incapere , cand totul devenise prea mult pentru mine, si am urcat la etaj , unde stiam ca voi putea fi singur o perioada .

Imi bestemam existenta ! Pana de curand nu mi-a pasat prea mult . Vroiam doar sa fiu cel mai bun , cel mai puternic . Insa cand ea si-a facut aparitia , parca viata mea a luat alta intorsatura , avand alte prioritati .

 Un sunet ma trezi din amintiri , insa nu m-am intors . Proabil era doar Bill , deoarece numai el stia de locul asta .

Eu ma prefaceam plictisit , pocnind din degete , ceea ce producea cateva scantei inofensive . Aveam focul sub stapanire totala , si in niciun caz nu avea cum sa-mi scape de sub control si sa incendieze ceva .

 Ii auzeam pasii pe scandurile ce scartaiau , si atunci mi-am dat seama ca acei pasi erau prea usori pentru a fi Bill .

M-am intors inainte ca acea persoana sa ajunga langa  mine , iar privirea mea o intalni pe a Rebecai .

Cu ochii ei negri si buzele pline , analizandu-mi chipul , am avut impulsul de a o lua in brate . Insa mi-am inabusit acest impuls deoarece nu dadeam dovada decat de slabiciune . Iar eu nu vroiam sa par slab in fata nimanui , nici macar a ei .

O tintuiam cu privirea , incercand sa ghicesc la ce se gandeste . insa chipul ei nu dezvaluia decat puritate .

Am infalat pe nas o gura de oxigen , incercand sa ma imbarbatez .

-         Ce faci aici ? o intreb cu o voce dura .

Privirea ei se intrista dintr-o data si si-o muta spre podea .

-         Eu ... cautam o iesire si am gasit scarilea alea care dadeau aici . Nu am vrut sa te deranjez , spuse ea trista .

Ma durea inima sa o vad asa de trista si mai ales din vina mea , insa toate astea erau pentru binele ei. Nu o pot pune in pericol. Si oricum nu as suporta sa-mi spun ce “prieten” de nadejde sunt, cand eu am sentimente mult mai puternice fata de ea. Trebuia sa ma pastrez rece si sa incerc sa stau la distanta fata de ea.

-         Atunci, poti sa ramai. Eu tocmai plecam ! am spus eu pastrandu-mi chipul neschimbat .

-         Oh ... pai... incepu ea sa se balbaie , insa eu deja incepusem sa merg inapoi spre casa .

Am vazut cat de trista era , dar pur si simplu nu pot sa o fac . Nu mai pot sta in preajma ei fara sa-mi pierd mintile . Cred ca am ajuns sa ... o iubesc . Iar asta este singurul lucru de care ma tem . Sa stiu ca eu o iubesc iar ea sa nu-mi impartaseasca sentimentele .

Am ajuns la usa , dar m-am intors sa mai privesc o data in urma . O ultima data in care o voi mai privi in acest fel . De acum ma voi preface ca nu exista .

In lumina lunii , parea asa de frumoasa si de neajutorata , incat a trebuit sa-mi inchid ochii si sa respir profund de cateva ori , inainte sa pot pleca mai departe .

Rebeca POV :

Nu inteleg . De ce se poarta asa cu mine ? Cu ce am gresit ? Acum o ora parea ca ma place , iar acum ... pare ca regreta ca m-a salvat .

Lacrimi tradatoare se prelinsera pe obrajii mei , inainte de a incerca sa le opresc . Pur si simplu devenea din ce in ce mai greu pentru mine . Ma simteam atat de singura si de slaba . Toti prietenii mei isi pusesera viata in pericol pentru mine , iar eu ... eu nu pot face nimic . Sunt o pacoste si distrug viata tuturor . Mai bine ma lasau sa ma omoare acei monstri .

Am vrut sa-mi sterg lacrimile cu manecile , cand mi-am dat seama ca inca mai aveam geaca lui Eric pe mine . M-am uitat pentru o secunda la  geaca , si parca un sentiment de usurare ma cuprinse , realizand ca nu imi inchipuisem ca Eric chiar se purtase frumos cu mine .

 Mi-am sters lacrimile , care incepeau se se usuce , cu mainile , si am mai stat putin in racoarea noptii , privind cerul . Am oftat tare , imbratisandu-ma cu bratele . Mi-as fi dorit sa nu fi ajuns aici , si nici ca parintii mei sa fi plecat in acea misiune .Mi-as dori sa pot da timpul inapoi cu 3 ani si sa impiedic toate astea .

Insa , pana ce nu gasesc o masina a timpului , sau un pestisor de aur sa-mi indeplinesca dorintele , va trebui sa-mi continui viata .

Se facuse tarziu , si imi era somn , asa ca m-am intors in casa . Am iesit pe holul intunecat , doar ca imi dadusem seama ca ma ratacisem . Erau prea multe usi si nu mai stiam pe care am venit . Am deschis si eu o usa la intamplare , vazand ca era putin luminata .Mi-am bagat capul inauntru , dar nu era nimeni .

Am intrat in acea camera , uitandu-ma la mobilierul vechi si lumanarea ce ardea intr-un colt . Oare unde am ajuns ? Nu exista electricitate pe aici ? Camera era in semiintuneric , asa ca a trebuit sa ma fortez sa pot vedea ceva .

M-am apropiat de o masuta ce era situata langa pat , vazand ceva stralucitor . Cand am ajuns aproape , am observat ca era o poza inramata , iar sticla reflecta lumina . Am ridicat tabloul incercand sa vad cine era , insa nu era destula lumina .

M-am apropiat de lumanarea din coltul opus , si am apropiat fotografia de lumina , observand astfel ,o fata . Era frumoasa cu parul blond buclat , si ochii albastri , aratand inocenta . Apoape un copil ai spune daca nu as observa ca era probabil de aceeasi varsta ca si mine .

-Maryjane Davidson ! spuse o voce din spatele meu , ceea ce ma facu sa ma intorc repede .

Era doar Bill , cu o atitudine plictisita , ca deobicei , stand in pragul usii cu mainile incrucisate la piept .

-         Poftim ?

-         Fata din poza . Era iubita mea ! spuse el incepand sa se apropie de mine . Se opri la cativa centrimetri , luandu-mi fotografia din mana .

-         Ce s-a intamplat cu ea ? am intrebat eu cu un presentiment rau .

Bill a oftat .

-         Sa spunem doar ca este intr-un loc mai bun , spuse el cu un zambet trist , privind fotografia .

-         Oh , imi pare nespus de rau ! spun eu vinovata .

-         De ce ti-ar parea ? spuse el privindu-ma fara sa inteleaga .

-         Pai , pentru ca am intrat aici , fara sa-ti cer voie , si  ti-am atins lucrurile , si te-am facut sa-ti aduci aminte ...

-         Nu-i nimic ! Ar trebui sa te duci la prietenii tai , acum . Cred ca ai vrea sa te odihnesti putin ! sugera el.

-         Da ! Asa voi face ! am spus eu iesind din camera .

-         Si , Rebeca ! ma striga el .

-         Da ?

-         Noapte buna ! spuse el.

-         Noapte buna si tie ! am spus eu mai incet , intorcandu-ma si plecand .

Capitolul 14. Salvata

           Mda ... stiu ca am cam tras chiulul , dar asta doar pentru ca am avut o pana de idei . Acest capitol ii este dedicat lui Adda Adde , care a stiut sa ma certe si sa ma puna la punct pentru lipsa mea indelungata de pe blog . Imi pare sincer rau si va promit ca am sa incerc sa nu mai intarzii data viitoare . Sper ca mai e cineva pe aici care sa citeasca :)

 Oh , si sper ca acest capitol va va fi pe plac :D Deci .. lectura placuta , si astept impresii !

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

          Rebeca adormise legata in acel scaun . Afara , mostrii construiau ceva ce semana cu un altar . O statuie care intruchipa o zeita trona in mijlocul altarului . Printre sutele de flori si pietre , se afla o masa decorata la fel , ce era chiar in fata statuii . Cateva torte aprinse erau impanzite in diferite colturi , toate in jurul statuii si implicit , a mesei .

Monstii inca mai pregateau lucrurile pentru seara ce va urma .

Seara se lasa incet , si se parea ca va fi destul de linistita . Doar un sacrificiu uman , va tulbura linistea padurii . Tortele aprinse deja luminau aleea catre locul sacrificiului .

 Usa de la acel adapost unde se afla Rebeca se smulse aproape , iar monstrul blanos intra . Se uita la Rebeca cu mila , fiindca el nu era de acord cu asta . Mama ei il ajutase in trecut , si pentru asta ii era recunoscator . Insa ea era o tradatoare si trebuia sa plateasca .

 Se repezi la scaunul unde se afla fata adormita , si incepu sa o dezlege . Ii desfacu banda adeziva de peste gura , ceea ce o facu pe fata sa se trezeasca automat si sa tresara de durere .

-         Daca vroiam sa-mi epilez mustata , fii sigur ca nu apelam la tine ! spuse fata ironica , nestiind ce o asteapta . Ce faci ? Ma dezlegi ? intreba ea mirata .

-         In curand va avea loc sacrificiul si doar nu vrei sa ratezi asta , nu ? ii spuse monstrul infricosator .

Rebeca inghiti in sec , intelegand in sfarsit ce se petrecea acolo .

-         Ma veti omori ? intreba ea innecandu-se si avand lacrimi in ochi .

-         Cam asa ceva , spuse monstrul .

-         Nu inteleg ! De ce eu ? Ce v-am facut ?Va rog nu ma omorati ! planse ea , fiind trasa de monstru spre usa deschisa .

Acesta se opri o clipa .

-         Tu chiar nu stii ? intreba el mirat .

-         Ce sa stiu ? intreba ea inghitindu-si lacrimile .

-         Ce ai facut . Chiar nu stii nu-i asa ?

-         Nu stiu nimic . Te rog lasa-ma sa plec , se planse ea .

-         Rebeca Hudson , 17 ani , descendenta a Mariei Hudson . Mama ta , a fost o adevarata binecuvantare pentru noi si aproape toti monstii ii sunt datori pe viata ! spuse monstrul privind-o .

-         Mama ? Mama v-a cunoscut pe voi ? V-a salvat ? Atunci de ce imi faceti asta ? intreba Rebeca disperata .

-         Pentru ca ne-ai abandonat ! spuse monstrul .La 14 ani , cand parintii tai au murit , tu trebuia sa-i iei locul . Tu ii mostenise-i darul !

-         Ce dar ? Nu inteleg ! spuse Rebeca disperata .

      -           “ Chemarea “! Spuse monstrul pe un ton de < evident > .Tu trebuia sa devii protectoarea noastra . In schimb , a trebuit sa infruntam un adevarat razboi cu “ Vanatorii “ .

-         Vanatorii ?

-         Cei ce vor sa ne vaneze . Sa ne omoare , Rebeca ! Iar tu nu ai fost aici sa ne ajuti ! Ne-ai tradat ! spuse el .

-         Dar ... dar ... eu nu am stiut niciodata ... nu as fi ... daca as fi stiut . Dar nu am avut nicio idee ... eu.... eu .... incepu ea da bolmojeasca printre lacrimi .

-         Stiu . Si te cred . Sincer , doar ca eu nu pot face nimic , spuse monstrul inaintand spre usa , tragand-o si pe Rebeca dupa el .

-         Te rog ! spuse ea . Ma jur ca nu v-as fi lasat daca as fi stiut macar . Te rog lasa-ma sa plec . Nu poti sa ma omori ! spuse ea rugator .

Monstrul ramase cateva clipe pe ganduri , uitandu-se la ea . Mainile acestuia , acoperite cu blana , cu ghiare lungi , ce pana acum o clipa erau infasurate strans in jurul mainilor Rebecai , pareau ca-si slabesc stransoarea .Rebeca sperase pana in ultimul moment ca labele lui ii vor elibera mainile , pana ce stransoarea lor se intari inapoi peste mainile ei , fancand-o sa o doara . Incepu sa o traga din nou spre iesire , de data asta mai violent . Desi ea incerca sa se zbata , era clar ca monstrul era mult mai puternic .

O secunda dura totul , cand monstrul ii dadu deodata drumul la maini , iar ea cazu pe spate , auzind o bufnitura puternica . Imediat , Rebeca se ridica in picioare gata sa o ia la fuga , cand vazu monstrul jos , inconstient . O ditamai piatra statea la cativa centrimetri de capul monstrului manjita cu sange . Sangele lui , se gandi Rebeca .

Aceasta era putin dezorientata si nu prea stia ce sa faca sa o ia la fuga ? Cine o ajutase ? Ce trebuia sa faca acum ?

Cateva sunete din tufisurile de alaturi o alarma pe Rebeca . Era oare posibil ca alti monstri sa vina dupa ea ? Trebuia sa scape de acolo , inainte ca ei sa puna mana pe ea din nou . Iesi afara din acel adapost , cu gandul sa fuga in directia opusa , insa exact atunci , din tufisuri aparu Eric .

-         Aveai de gand sa fugi fara sa le multumesti salvatorilor tai ? intreba acesta ironic  desfacandu-si bratele exact cand Rebeca se arunca spre el sa-l imbratiseze .

-         Ai venit ! M-ai salvat ! spuse ea  cu bucurie in voce strangandu-l puternic in brate , observand ca Eric ii intoarce gestul strangand-o si el la piept .

-         De fapt noi toti ! spuse o voce cunoscuta .

Iesind din tufisuri , Luke si Juliette zambeau cu speranta .

-         Prieteni ! cat ma bucur sa va vad ! spuse Rebeca bucuroasa aruncandu-se asupra lor si sufocandu-i intr-o imbratisare . Nu-mi vine sa cred ca ati venit dupa mine ! Cum m-ati salvat ? intreba ea bucuroasa .

-         Poveste lunga , dar a fost o nimica toata ! spuse Luke facand un gest cu mana de parca nu ar fi depus prea mare efort .

-         Asa e . Mai ales cand Eric a facut aproape toata munca ! spuse Juliette impreunandu-si mainile la piept si uitandu-se cu repros la Luke .

-         Eric ? spuse Rebeca nevenindu-i sa creada , si intorcandu-se sa se uite la cel cu pricina.

Acesta statea in picioare cu mainile in buzunarele blugilor , uitandu-se peste tot , numai la ea nu .

Insa nu avu sanse sa scape , caci Rebeca se arunca spre el sa-l imbratiseze din nou , ceea ce lui ii facu mare placere .

-         Multumesc ! sopti ea uitandu-se in ochii lui negri fiind inca imbratisati .

-         Doar ti-am promis , spuse el strangand-o putin mai tare pe aceasta .

-         Aaa... nu ca as vrea sa va stric romantismul , dar ar mai bine sa o luam la drum daca nu vrem sa fim asaltati de monstri ! spuse Juliette uitandu-se precauta la lumina ce se strecura printre copacii .

-         Lasa-i sa vina ! Ii fac praf ! Spuse Luke umflandu-se in pene , si batandu-se cu un pumn peste piept .

-         Mda ... ar fi mai bine sa plecam , spuse si Rebeca luandu-se dupa Juliette si inaintand in padure .

-         Dar as putea sa-i fac praf intr-o secunda ! spuse Luke ridicand din maini , pangandu-se .

-         Da , sigur ! il luara fetele in ras .

-         Hai mai bine sa plecam , spuse si Eric batandu-l cu mana pe un umar si luand-o si el dupa fete .

Luke nu avu incotro si ii urmara prin padurea deasa , ghidati doar de lumina lunii .

            

Eric ajunse acum langa Rebeca , mergand in acelasi pas , in timp ce Juliette si Luke mergeau mai in fata prostindu-se . Nu aveau cum sa auda discutia din spatele lor .

-           Multumesc din nou , ca m-ai salvat ! spuse Rebeca recunoscatoare .

-         Ai de gand sa iti mai ceri mult scuze ? Daca stiam , nu te mai salvam ! spuse Eric zambind si necajind-o .

Rebeca ii dadu un cot in joaca si continuara sa mearga . La un moment dat Eric obserca ca Rebeca era imbracata subtire , iar afara era clar mult prea frig pentru pijamalutele ei . Simtindu-se ca un gentleman , Eric isi dadu jos geaca lui de piele , punand-o in jurul Rebecai . Aceasta fu putin surprinsa la inceput , dar nu o refuza , ba din contra . Cand mana lui ii imbratisa umerii sa-i puna geaca lui peste , Rebeca ii opri mana peste umerii ei , uitandu-se la el zambind .

Eric intelese mesajul si isi lasa mana sa se odihneasca pe umarul ei , tragand-o in acelasi timp spre el , pentru a o incalzi .

 Contiinuara se mearga , paranduli-se ca trecusera cateva minute bune de cand mergeau .

Luke se opri dintr-o data cu ochii bulbucati , in timp ce toti se adunara in jurul lui .

-         Ce e Luke ? Ce s-a intamplat ? intreba Julietta alarmata .

-         Vin ! spuse el ingrozit . Monstrii vin dupa noi ! spuse el .

Toti au inceput sa fuga , stiind ca monstrii erau pe urmele lor . Ei alergau mult mai repede si aveau mirosul mult mai dezvoltat , asa ca aveau sa-i prinda intr-o secunda .

Rebeca nici nu mai avu timp sa se gandeasca cum de Luke stia asta , dar bineinteles ca stia ca e o putere de-a lui .

 Cu totii alergau prin padure , sarind peste tufisuri si trunchiuri de copaci rasturnatela pamant , evitand crengile mult prea joase .

Din spatele lor , cateva urlete se auzira , iar cei patru isi intoarsera imediat capetele in directia sunetelor , continuand insa sa alerge .

Rebeca se impiedica de o creanga aflata la pamant si cazu in genunchi  , ceea ce ii incetinira pe ceilalti . Maraiturile si urletele se auzeau din ce in ce mai aproape , iar Rebeca mai ca nu mai putea tine pasul . Ii parea nespus de rau ca ii bagase pe prietenii ei in asta , dar acum nu era timp de scuze .

Isi intoarse capul inapoi , sa ii vada mai clar pe acei monstri . Erau chiar cei din poienita ce o descoperi langa casa unchiului ei . Aceleasi oratanii cu coarne , gheare si par in exces , ii alergau acum pentru a-i omori.

Totul se intampla cu incetinitorul , iar Rebeca vazu cum unul din monstri sari asupra ei , gara ca o captureze . Il putea vedea clar . Arata ca un animal  asemanator cu un lup , dar mult mai mare , cu o cocoasa mare in spate , cu bot si dinti ascutiti , dar complet chel , avand si niste gheare exagerat de mari . Facuse cativa pasi si sari asupra ei . Aceasta se lasa la pamant , acoperindu-se cu mainile , in timp ce astepta impactul , care nu veni . Isi ridica privirea , ca sa vada doar foc ! Un zid de foc o despartea de acel mostru care scheuna si cauta o cale de a patrunde prin flacari fara sa se arda .

Rebeca se uita in spetele ei , unde Eric statea cu mainile intinse spre foc parand ca-l ... controleaza . Se minuna cum tocmai Eric facea toate astea , amintindu-si ca ea crezuse ca e posibil ca el sa nu aiba nicio putere .

Ii cauta privirea , dar Eric privea direct in fata , impanzind focul intr-un semicerc perfect impenetrabil , tinandu-i la o parte pe monstri . Pentru o clipa avu senzatia ca ii evita privirea intentionat , cand Juliette o trase de mana pentru a se ridica in picioare . Incepusera sa alerge din nou , alaturandu-se si Eric .

-         Focul nu-i va retine foarte mult ! declara el , continuand sa alerge , pastrandu-si distanta fata de Rebeca .

Pana la urma ajunsera la o casa imensa , ce parea mai mult un  castel . Era construit din pietre si avea un zid inalt , intarit cu sarma electrica . Toti intrara pe poarta si se adapostrisera in acea casa .

-         Bill ! striga Juliette .

-         Cine e Bill ? intreba Rebeca curioasa .

-         Face parte din povestea lunga pe care o vei auzi putin mai incolo , ii raspunse ea zambind .

-         El ne-a ajutat sa te gasim , completa si Luke .

Imediat , un baiat inalt , cu parul lung prins intr-o coada in varful capului se arata si ii poftira pe cei patru intr-o camera pentru a se odihni.